.

Grevă amplă la CFR. 19 trenuri ANULATE

Personalul care asigură întreținerea garniturilor și-a încetat activitatea.

Grevă la CFR joi dimineață. Din primele informații, 19 trenuri au fost anulate. Cei care asigură întreținerea trenurilor și-au încetat activitatea în mai multe județe din țară. Este vorba despre depourile din București, Cluj, Iași, Brașov, Galați, Satu Mare, Timișoara, Arad, Ploiești, Pitești, Sibiu. Sunt 1.300 de oameni care protestează.

Cei care se ocupă de mentenanța și revizia locomotivelor sunt în grevă pentru că CFR Călători refuză să încheie un nou contract de mentenanță. Există acel protocol conform căreia o locomotivă trebuie să intre în revizie din trei în trei zile.

„Vechiul contract de mentenanță între CFR Călători și SCRL a expirat în data de 31 decembrie 2019. Deși nu au existat diferențe majore pe plata, pe valoarea financiară a contractului, CFR nu a dorit să mai semneze contractul, trecând la înființarea unor puncte paralele de lucru, fapt care ar duce la falimentarea intenționată a SCRL Brașov. Salariații SCLR, în număr de 1.500 de angajați, au drepturi restante de recuperat, iar falimentarea intenționată ar împiedica salariații SCRL să recupereze drepturile financiare restante”, explică Ghiță Nicolae, lider de sindicar SCLR.

În prezent, 19 trenuri de călători sunt anulate, pentru că nu au mentenanţa făcută.

„Este un protest spontan. Este a treia zi de proteste la SCRL. Sunt o sumedenie de trenuri anulate, cel puţin Regio sunt foarte multe. Începând de astăzi (joi, n.r.) au început să anuleze şi InterRegio. CFR Călători este în culpă, atâta timp cât au un contract de mentenanţă expirat, un contract negociat pe toate compartimentele, care a fost validat, şi încearcă şi acum să tragă de timp. Tot nu au încheiat contractul de mentenanţă, cred că încearcă să ne păcălească, pentru că altă impresie nu am”, a declarat, joi, pentru Agerpres, Ionel Savin, prim vicepreşedintele Sindicatului Naţional Solidaritatea 2012.

sursa: digi24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate