Halloween – sărbătoarea tuturor sfinților

Încărcat de umbre și mister, Halloweenul are origini celtice, fiind una din cele mai vechi sărbători păgâne. Cunoscută și sub numele de Sărbătoarea Tuturor Sfinților, este celebrată la 31 octombrie. Și cum Halloweenul a fost preluat de mai multe popoare, a ajuns să fie sărbătorit și în țara noastră.

Originile sărbătorii

Se regăsesc în vechiul festival celtic din Samhain, organizat pe 31 octombrie, cu scopul de a strânge recoltele. Și cum sărbătoarea marchează sfârșitul verii și începutul iernii întunecate, aceasta a fost asociată cu moartea, celții crezând că, în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie, spiritele, atât cele rele, cât și cele bune, traversează granița dintre lumea noastră și cea de dincolo. Iar pentru a le alunga, oamenii, se costumau într-un anumit fel, făceau zgomote și aprindeau focuri pentru a le alunga. Și cum  simbolul Halloween-ului era dovleacul, care îl are ca personaj principal pe  pe JackO Lantern, un zgârcit ce a fost metamorfozat în celebrul dovleac, obiceiul s-a răspândit în foarte multe țări, ajungând până în America, unde a fost adus de imigranții irlandezi, scrie historia.ro/. În ciuda faptului că este o sărbătoare păgână, a fost acceptată de biserica catolică și protestantă, întrucât, în aceste culte, ziua tuturor sfinților se sărbătorește pe 1 noiembrie.

 

Povestea lui JackO Lantern

Despre acesta se spunea că era un fierar șiret, avar și bețiv, care, în timpul vieții, obișnuia să facă mult rău oamenilor, să le joace feste, ba chiar să îl provoace pe Diavol, potrivit ro.wikipedia. La moartea lui,  s-au închis porțile Raiului și însuși Diavolul refuză să îl primească în iad.  Speriat, JackO Lantern îi cere  Diavolului să-i arunce măcar o scânteie, care să-i lumineze calea întunecată dintre cele două lumi. Diavolul i-a aruncat doar un cărbune aprins, din focul cazanului. Ca să sperie spiritele care bântuiau prin preajma lui, Jack a pus cărbunele într-un nap (dovleac) scobit. De atunci, există credința că JackO Lantern rătăcește într-una, la granița dintre lumi, ispășindu-și păcatele.

 Curiozități despre Halloween

  • Se spune că primele JackO Lanterns erau făcute din napi cartofi și sfeclă roșie, nu din dovleac.
  • Și pentru că sărbătoarea cade în vremea recoltării merelor, acestea sunt glazurate sau caramelizate, numărându-se printre mâncărurile tradiționale de Halloween.
  • Bufinițele sunt decorațiuni de Halloween des întâlnite, deoarec, în Europa Medievală se credea că bufnițele sunt vrăjitoare. De aici vine și superstiția conform căreia, atunci când se aude o bufniță cântând, cineva moare.
  • Culorile asociate sărbătorii sunt portocaliu și negru. Portocaliul simbolizează răbdarea și puterea, iar împreună cu maro și auriu, devine simbolul recoltelor toamnei. Negrul este simbolul morții și amintește de scopul inițial al festivalului, care marchează limitele dintre viață și moarte.
  • În urma studiilor făcute în legătură cu această sărbătoare, s-a constatat că, acei copii care poartă cele mai înfricoșătoare costume, dorindu-și să primească foarte multe dulciuri, când cresc mari, pot deveni răi.

Halloween-ul în alte țări

Chiar dacă Halloween-ul este sărbătorit în multe locuri din lume, obiceiurile sunt diferite, de la o țară la alta. Astfel că:

În România

Noi avem o altă sărbătoare care-i cinstește pe cei plecați,  numită Sâmbăta Morților, scrie editiadedimineata.ro. Și cum românii au împrumutat, parțial, Halloween-ul, nu se respectă întocmai tradițiile originale, o parte din obiceiuri învârtindu-se în jurul mitului lui Dracula.  Dar, și la noi Halloween-ul este un prilej de veselie.

În America

Halloween-ul este sărbătorit cu mult fast, aici dezvoltându-se o adevărată industrie a accesoriilor macabre. Copiii se costumează și merg la colindat, din casă în casă, gazdele fiind obligate să îi primească și să le dea bomboane, potrivit traditii-obiceiuri-si-superstitii-de-halloween.

În Germania

Oamenii își ascut cuțitele pentru a îndepărta spiritele rele, despre care se credea că au sentimentele rănite și fac zgomote.

În Austria

Noaptea de Halloween este considerată a fi plină cu energii cosmice. Înainte de culcare, oamenii pun pe masă pâine, apă și o lampă aprinsă, crezându-se că, astfel de lucruri au puterea de a duce sufletele moarte înapoi în pământ.

În Belgia

Se crede că dacă o pisică neagră care taie calea sau intră în casă în seara de Halloween, aduce ghinion. Tot în această noapte, belgienii aprind lumânări în memoria celor dispăruți.

În Canada

În această zi, canadienii organizează petreceri și își decorează casele cu dovleci și coceni de porumb, potrivit.tonica.ro/.

În Cehia și Slovacia

Scaunele sunt așezate la gura sobei. Acolo se pune câte un scaun pentru fiecare membru în viață al familiei, și câte unul pentru spiritele celor decedați, care au făcut parte din familie.

În Franța

Halloween-ul nu are nicio însemnătate, fiind practic necunoscut, până în jurul anului 1996.  Aici era considerat doar ” o vacanță americană”.

 ”Ziua Morților” sau ”Luminația

Se regăseşte în spiritualitatea Bisericii Romano-Catolice, însă tradiţia a fost preluată, în timp, şi de ortodocşi. În această zi, credincioșii  se îndreaptă spre cimitire, înfrumusețează mormintele, aprind o lumânare și spun rugăciuni, aducând astfel un omagiu memoriei celor dragi, plecați în eternitate.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.