.

În PNL se poartă lașitatea!

Astăzi am fost cu toții martorii unui scenariu care depășește orice imaginație. Premierul desemnat, Florin Cîțu și-a depus mandatul cu câteva minute înaintea votului din plenul Camerei Deputaților. Premierul desemnat știa că există cvorumul necesar pentru ca acest Guvern să fie învestit. Este rușinos, domule Cîțu! Este rușions, domnilor de la PNL! Cîțu a și recunoscut ulterior, într-o postare pe Facebook, că a luat decizia gândindu-se și la interesele partidului. Da, ați auzit bine! Dar am o întrebare – la interesele românilor v-ați gândit vreunul?

Vă întreb, dragi români, este PNL-ul un partid responsabil? Vă întreb, dragi români, trăim timpuri în care vouă vă pasă de luptele politice ale PNL sau doriți să vă simțiți în siguranță cu un guvern care să se ocupe efectiv de soarta țării? Vă întreb, dragi români, nu este timpul ca PNL să renunțe la orgolii și calcule electorale și să facă ce trebuie pentru țară? Au vrut puterea, o au, de ce nu guvernează?

O să mă adresez acum președintelui PNL Hunedoara, domnului Lucian Heiuș.

Domnule Heiuș, ați fost desemnat ministru în acest guvern care s-a retras mișelește. Ați ales să prelungiți o criză politică în detrimentul sănătății și siguranței unei țări! O țară despre care spuneați că ați venit să o salvați. Acum chiar este momentul să o salvați, dar ce faceți? Absolut rușinos, domnule Heiuș! Nu vă cer demisia, văd că în PNL se poartă lașitatea!

În timp ce în alte țări ale Uniunii Europene Guvernele fac eforturi constante pentru cetățenii lor, vouă vă arde de retrageri, anulări, calcule politice? Este inimaginabilă lipsa de respect la adresa oamenilor care au ACUM nevoie de stabilitate, măsuri constante și eficiente.

Rușine, PNL! Rușine, Lucian Heiuș, președintele PNL Hunedoara! Unde este respectul vostru față de hunedoreni!

 

Deputat Laurențiu Nistor,

Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate