.

Jocurile Olimpice Tokyo 2020… se fac pregătirile necesare

Shinzo Abe, primul-ministru al Japoniei, a anunţat că Jocurile Olimpice de la Tokyo din vara acestui an se vor desfăşura conform calendarului deja stabilit, în ciuda ameninţării coronavirusului. Deși Japonia se află în proximitatea Chinei, a reuşit să lupte destul de eficient cu epidemia, înregistrându-se până acum doar 28 de decese.

Zece miliarde de dolari a costat până acum organizarea Jocurilor Olimpice, iar Japonia nu vrea să dea înapoi în privinţa organizării acestora iar ceremonia aprin­derii torţei olimpice a fost organizată conform programului initial, în Grecia, fără spectatori, tocmai pentru a nu-i pune în pericol pe participanţi. Deşi reprezentanţii Comitetului Olimpic Elen şi ai Ministerului Sănătăţii din Grecia au anulat ştafeta pe teritoriul Greciei, flacăra va fi predată japonezilor, pe 19 martie a.c. la Atena, pe Stadionul Panathinaiko.
Totuşi, până acum mai multe etape de calificare la Jocurile Olimpice au fost amânate şi rămâne de văzut cum va decurge în continuare selecţia sportivilor. În Statele Unite, mai multe competiţii de lupte libere, canotaj şi sărituri în apă au fost amânate sau reprogramate.
Unii oficiali din cadrul Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Tokyo nu sunt foarte optimiști. Haruyuki Takahashi, membru al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olim­pice de la Tokyo 2020 a acordat recent un interviu pentru revista AIPS (Asociaţia Internatională a Presei Sportive) iar în urma discuției a reieșit posibilitatea ca într-un caz de extremă necesitate, Jocurile Olimpice programate pentru lunile iulie și august în capitala japoneză să fie amânate pentru vara anului 2022.
Oficialul japonez a mai declarat că nu se pot muta mai târziu Jocurile Olimpice de la Tokyo, în acest an, deoarece apartamentele din Satul Olimpic au fost deja vândute persoanelor fizice, care le vor prelua în septembrie, prin urmare, odată cu mutarea acestora, actualul Sat Olimpic nu va mai exista și ar fi necesară crearea unei noi baze de cazare – o investiție foarte greu realizabilă .
Ar fi posibil să se păstreze Satul Olimpic pentru un jocurile întârziate, prin găsi­rea unui acord cu proprietarii apartamentelor, o acțiune care nu este foarte simplă și care ar duce cu siguranță la o despăgubire financiară a noilor proprietari.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate