.

La Prefectură, întâlnire între reprezentanţii CEH şi ai conducerii Primăriei

La sediul Instituției Prefectului Județul Hunedoara a avut loc în această dimineață o întâlnire între reprezentanți ai conducerii Complexului Energetic Hunedoara, ai principalelor sindicate ale minerilor și ale energeticienilorși ai conducerii Primăriei Municipiului Deva pentru a fi analizate cauzele și a se stabili soluțiile prin care să fie rezolvată problema întârzierilor plăților salariilor către o parte ai angajaților C.E.H.

Convocarea întâlnirii a fost făcută de Prefectul Județului Hunedoara, Vasilică Potecă, și a fost determinată de comunicatul emis vineri de liderul Sindicatului „Solidaritatea” din cadrul Termocentralei Mintia, Cristian Iștoc,  potrivit căruia, luni 6 ianuarie, o parte din energeticieni ar urma să întrerupă activitatea la termocentrală din cauza neprimirii drepturilor salariale prevăzute pentru 30 decembrie 2019.

Prefectul Județului Hunedoara iși exprimă regretul că, deși au fost invitați, la această întâlnire nu a participat niciun lider al Sindicatului „Solidaritatea” din cadrul Termocentralei Mintia. Au fost prezenți președintele Mircea Crișovan și presedintele executiv Ionel Leric ai „Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva – Mintia”precum și președintele executiv al Sindicatului „Muntele” din Valea Jiului, Alin Sîn.

În urma situației prezentate a reieșit că drepturile salariale prevăzute a fi fost  acordate angajaților CEHîn 30 decembrie au fost plătite parțial din cauza sumelor insuficiente existente in contul companiei. Conducerea CEH a luat decizia de a fi plătite doar salariile angajaților din subteranul Văii Jiului. Astfel, nu au primit aceste drepturi bănești energeticienii de la Mintia și Paroșeni precum și personalul administrativ din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.

La solicitarea Prefectului Județului Hunedoara, privind rezolvarea urgentă a situației, conducerea CEH, reprezentată de Cristian Roșu, Administrator Special, a confirmat că miercuri, 8 ianuarie, banii vor fi virați in conturile celorlalți angajati.

Prefectul Județului, Vasilică Potecă, a cerut deasemenea informații privind o eventuală  întrerupere a furnizării agentului termic în municipiul Deva, posibilitate prevăzută in același comunicat semnat de liderul sindicatului „Solidaritatea”, Cristian Iștoc. AtâtAdministratorul Special cât si directorul complexului si cel al Termocentralei Mintia au precizat că acest lucru nu se va întâmpla, ba mai mult, atât aprovizionarea cu cărbune din Valea Jiului cât și plata drepturilor salariale vor fi asigurate la timp.

Pentru o comunicare cât mai corectă si mai eficientă intre salariați și conducere, la solicitarea Prefectului Județului, Vasilică Potecă, luni dimineață la Termocentrala Mintia va fi prezentă conducerea Complexului Energetic Hunedoara care va prezenta situația din aceste zile și soluțiile pentru rezolvarea problemelor, stabilite în urma întâlnirii de astăzi de la Instituția Prefectului Județul Hunedoara.

Instituția Prefectului Județul Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate