Liliacul – floarea memoriei

Desprins parcă din azuriul cerului de primăvară, liliacul ne încântă privirea și ne farmecă prin parfumul lui irezistibil. Prinse în buchețele multicolore, florile de liliac posedă proprietăți vindecătoare incontestabile, fiind folosite atât în scopuri terapeutice, cât și pentru fabricarea diferitelor uleiuri și parfumuri.

În Antichitate

Liliacul era supranumit ”floarea memoriei” întrucât se spunea că mirosul florilor sale trezește amintiri. Și, în funcție de culoare, se puteau transmite mesaje de dragoste sau prietenie. Exista chiar credința că în ramurile sale, liliacul adăpostește spiritele bune, care puteau călăuzi și îndruma pe cel care le invoca.

În țara noastră

Există o pădure de liliac, formată natural, singura de acest fel din Europa, în apropierea localității Ponoare, la marginea orașului  Baia de Aramă.

În tradiția populară românească

Culoarea florilor de liliac are o semnificație aparte, transmisă din  generație în generație. Astfel că:

  • Florile galbene, considerate aducătoare de neliniște și nesiguranță, cer neapărat un răspuns clar, lămuritor.
  • Florile roz sunt interpretate ca aducătoare de reproșuri sau despărțiri.
  • În schimb, florile mov-lila sunt aducătoare de încredere, fiind folosite ca o mărturisire în cadrul ceremoniilor de logodnă.

Simbol al atracției irezistibile, despre liliac se mai spune că trebuie purtat de fetele tinere, care vor să se căsătorească, pentru a-și găsi mai repede alesul, scrie cunoastelumea.ro.

Terapii cu flori și frunze de liliac

În scopuri terapeutice, de la liliac sunt folosite florile, frunzele și coaja, care conțin substanțe cu proprietăți astringent revulsive, tonice, calmante, vasodilatatoare, vermifuge, decolorante, antireumatice. Florile și frunzele sunt folosite atât proaspete, cât și uscate, sub formă de infuzii, decocturi, tincturi, cataplasme, unguente.

Infuzia sau ceaiul din flori de liliac

Reduce febra, contribuie la detoxifierea organismului, are proprietăți hipoglicemiante, de reducere a nivelului de zahăr din sânge. Infuzia este folosită de medicina populară în tratamentul gripei, tuberculozei, răcelii, tusei, diareei, pietrelor la rinichi. Gargara cu infuzie din flori de liliac ajută în vindecarea laringitei și a altor afecțiuni ale gâtului, potrivit realitatea.ro.

Stimulează bila

 În caz de balonări sau disconfort hepatic ceaiul din flori uscate de liliac stimulează bilă şi ţine bolile hepatice la distanţă. Infuzia se prepară dintr-o linguriță e flori uscate de liliac și o cană de apă fierbinte. Florile se lasă la infuzat 10 minute, apoi infuzia se poate consuma scrie clicksanatate.ro.

Afecțiunile respiratorii

Pot fi tratate preparându-se o infuzia simplă, obţinută dintr-o linguriţă cu flori uscate de liliac la o cană cu apă fierbinte. Aceasta ajută la scăderea febrei, dar și la tratarea bronșitei sau laringitei.

 Fluidizează sângele

Potrivit specialiștilor, infuzia din flori de liliac poate fi un adevărat tonic vascular, ajutând, totodată, la fluidizarea sângelui.

 În caz de glaucom

În astfel de situații, fitoterapeuții recomandă liliacul alb. Infuzia se prepară dintr-o lingură de flori de liliac alb, la o cană cu apă. După infuzare, se vor aplica comprese pe ochi, timp de 15 minute.

 Apa din flori de liliac

Este foarte simplu de preparat. Florile de liliac se pun într-o sticlă, umplută doar pe jumătate. Peste ele se toarnă alcool, până se umple sticla. Sticla se păstrează într-un loc întunecat, iar după 2-3 săptămâni compoziția se filtrează. Peste lichidul obținut se toarnă apă distilată, în proporție de 1 la 2. Se folosește sub formă de comprese pentru curășarea tenului, potrivit ea.md.

 Durerile lombare

Se  pot ameliora sau chiar trata cu ajutorul infuziei de flori de liliac. Se va folosi o lingură mare cu flori de liliac la o cană de apă fierbinte. Cana se va ține acoperită timp de o oră, apoi se strecoară. Din preparatul obținut, se consumă câte o lingură, de patru ori pe zi.

Tinctura din flori de liliac

Pentru prepararea ei, sunt utilizate atât florile de liliac, cât și scoarța copacului, măcinată foarte fin. Într-un borcan se pun 20 g de flori uscate de liliac sau scoarță măcinată, peste care se toarnă 100 ml de alcool. Borcanul se închide ermetic, iar florile se lasă la macerat timp de 10 zile, timp în care, borcanul se va agita de 3-4 ori pe zi. După zece zile, tinctura se strecoară și se mai lasă încă șase zile la decantat, în frigider. Se folosește pentru masarea articulațiilor inflamate, lăsându-se să acționeze câteva minute. Operațiunea se poate repeta după 15-20 de minute.

 Unguentul din flori de liliac

Ajută la reducerea durerilor reumatismale. Pentru obținerea lui se folosesc 40 de grame de flori, care se pun la macerat într-un litru de ulei, ținându-se două săptămâni, într-un loc întunecos și cald. După acest interval se poate utiliza, ungându-se zonele dureroase cu acest amestec, de câteva ori pe zi, locul masându-se ușor, potrivit sanatate.ro.

 În cazul depresiei

Se folosește uleiul de liliac, care se prepară din 10 g de flori uscate și 100 ml de ulei de floarea soarelui. Acestea se pun la fiert pe baie de abur, în flacoane de sticlă. Uleiul obținut se lasă să stea două zile, într-un loc uscat, apoi se filtrează printr-un tifon. Cu uleiul de liliac se fac apoi inhalații, deoarece dă o stare de relaxare, (clicksanatate.ro)

Frunzele de liliac

 În caz de arsuri

Infuzia din frunze de liliac este un remediu eficient. În astfel de situații, frunzele de liliac se fierb până când apa capătă o culoare foarte închisă. Infuzia obținută se lasă la răci, iar când este doar călduţă se fixează cu un pansament steril pe locul afectat. Se ține 24 de ore, timp în care se umezește mereu cu infuzia de frunze. Dacă este lăsat să se usuce, rana se poate agrava. După 24 de ore, când pansamentul se scoate, odată cu el se va desprinde și primul strat de impurități, scrie (frunzăverde.ro).

Fiertura din frunze de liliac

Este folosită mai ales în cazul durerilor de dinți. Pentru prepararea ei se taie 10 frunze de liliac mărunt, iar peste ele se toarnă o jumătate de litru de apă caldă. Vasul se lasă acoperit timp de o oră, după care apa se strecoară. Cu fiertura obținută se clătește gura de câteva ori, până ce durerea dispare, scrie flowertime.ro/.

Pentru revigorarea tenului înroșit  de soare sau pistruiat

Decoctul din frunze de liliac poate fi o soluție. Pentru obținerea lui, se folosesc frunzele de liliac fierte în lapte.

Coaja de liliac

Este recomandată de nutriționiști în caz de slăbiciune fizică sau diaree. În astfel de situații, se va fierbe, în 250 ml apă, o linguriță de coajă de liliac, cel mult 10 minute. Un astfel de ceai se prepară și se consumă de două-trei ori pe zi.

Rețete cu flori de liliac

Dulceață din flori de liliac

Se prepară din petalele deschise ale florilor, care nu trebuie să fie ofilite. Florile se culeg din zonele curate, din păduri.

Ingrediente: 100 g de flori de liliac, 0,5 kg zahăr sau 0,4 kg de miere, 0,5 l de apă.

Mod de preparare:

După ce au fost culese, florile se vor separa de ciorchine, se spală cu apă rece și se lasă la scurs, până se scurg bine. Florile se pun într-un vas mic, se toarnă apă peste ele, apoi se pun la fiert, la foc mic. Se lasă pe foc până ce volumul scade iar preparatul devine vâscos. Dulceața obținută se consumă în cantități mici, în cantitate mare poate dăuna (gradinomania.net).

 Vinul din flori de liliac

Se poate prepara din  3 kg de flori de liliac, 2 linguri de zahăr brun, 2 lămâi, o lingură de drojdie inactivă, 3 l de apă. Apa se pune la fiert, iar între timp, florile de liliac se spală foarte bine. Când apa începe să clocotească, se introduce florile de liliac, focul se oprește, iar vasul se acoperă cu un capac. După 48 de ore, infuzia se strecoară, se adaugă zahărul, drojdia inactivă, sucul de la lămâi și totul se amestecă până la dizolvarea completă ingredientelor. Vinul se lasă timp de șapte zile să fermenteze, după care, se strecoară, se toarnă în sticle ce se închid ermetic și se mai păstrează încă 30 de zile. Dacă este cazul, se strecoară din nou.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate