.

Ministerul Educației: Excursiile în străinătate și în țară, suspendate

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis o adresă inspectoratelor școlare prin care le solicită să anunțe unitățile de învățământ să limiteze, suspende sau chiar anuleze activitățile ce implică deplasările în străinătate, dar și excursiile, conferințele, simpozioanele locale, la nivel național.

Măsurile sunt cerute în contextul epidemiologic – creșterea cazurilor de îmbolnăvire cu infecții respiratorii acute sau gripă, precum și al atenționărilor date de Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Externe, referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri.

”În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa direcția de sănătate publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinația plecării, durata acesteia și numele persoanei/persoanelor care au efectuat deplasarea. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că persoana este clinic sănătoasă”, arată ministerul, într-un comunicat.

MEC a mai cerut limitarea la maximum sau suspendarea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare (simpozioane, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național).

De asemenea, recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii ”Școala altfel” să se desfășoare în incinta unităților de învățământ, pentru a evita riscul unor cazuri de îmbolnăviri./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate