.

Ministrul Sănătăţii: Vor fi achiziţionate trei milioane de teste rapide, pentru Unitățile de Primiri Urgențe

În următoarea perioadă vor fi cumpărate trei milioane de teste rapide pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus, care vor fi distribuite Unităţilor de Primiri Urgenţe, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru a precizat că, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, au fost operaţionalizate aceste teste, iar folosirea lor în Unităţile de Primiri Urgenţe are rolul de a decongestiona activitatea acestora.

„Faptul că se colmata o Unitate de Primiri Urgenţe, ocupând locuri şi la izolare, până aşteptam un rezultat RT-PCR, am operaţionalizat aceste teste rapide, având o jumătate de oră în care putem detecta dacă este SARS-CoV-2 pozitiv sau negativ, pacientul mergând pe sectoarele respective. În următoarea perioadă vor fi acele teste pentru unităţile de primiri urgenţe. Printr-o ordonanţă de urgenţă, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, se vor mai achiziţiona încă trei milioane de teste, care vor fi, în perioada următoare, date către aceste Unităţi de Primiri Urgenţe, tocmai pentru a decongestiona UPU-rile”, a declarat ministrul Sănătăţii.

În legătură cu faptul că unele spitale nu au kit-uri pentru aparatele RT-PCR, Nelu Tătaru a precizat că situaţia are legătură cu managementul unităţii sanitare, cu furnizorul de kit-uri şi cu tipul de aparat, care poate folos kit-uri diferite.

„De comun acord, am stabilit ca şi celelalte spitale, prin tipul lor de suport COVID, să preia cazurile uşoare şi medii, rămânând ca Spitalul Judeţean să acorde asistenţă medicală pentru cazurile severe, critice, în special Terapie Intensivă, iar aici să putem desfăşura şi activitate non-COVID. Am reiterat şi am rediscutat implicarea autorităţilor locale şi a managerilor de spitale atât în conduita din spital, cât şi în prespital, repetând de nenumărate ori că această pandemie se tranşează în prespital”, a arătat ministrul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte vizita la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară din Covasna, Nelu Tătaru a spus că se va folosi şi această unitate sanitară în recuperarea pacienţilor care s-au vindecat de COVID-19.

„Pacienţii care se negativează, la un moment dat, în patologia COVID, au nevoie de un suport respirator încă o perioadă lungă. Pentru a decongestiona aceste unităţi, atunci vom duce şi către acest Institut (Spitalul de Recuperare Cardiovasculară – n.r.), dar vreau să văd întâi situaţia la faţa locului şi după aceea să dau acceptul pentru acest lucru”, a precizat Nelu Tătaru./www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate