.

Ninsori şi viscol, până luni seara, în cea mai mare parte a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă până luni dimineaţa, în zone montane, la peste 1.700 de metri altitudine, respectiv o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului ce vizează judeţe din zona Moldovei, începând de duminică dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, primul Cod galben va fi în vigoare în intervalul 4 ianuarie, ora 18:00 – 6 ianuarie, ora 6:00, când vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 65 – 75 km/h, iar la altitudini mai mari de 1.700 de metri, mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, peste 90 – 100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

La începutul intervalului, în Carpaţii Occidentali, iar din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (4/5 ianuarie) mai ales în Carpaţii Meridionali, va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.

De asemenea, în intervalul 5 ianuarie, ora 9.00 – 6 ianuarie, ora 6.00, în Moldova, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 75 km/h. Local şi temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată.

Pe de altă parte, ANM a emis o informare de vânt, precipitaţii mixte şi ninsori, valabilă în majoritatea regiunilor în intervalul 4 ianuarie, ora 17:00 – 6 ianuarie, ora 22:00.

Astfel, sâmbătă şi duminică, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, cu rafale în general de 45-55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Pe parcursul zilei de luni, 6 ianuarie, vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice şi în Carpaţii Meridionali.

Temporar vor fi precipitaţii, astfel că, în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul şi nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitaţii mixte. Local se va depune strat de zăpadă şi, pe arii restrânse, se va forma polei sau gheţuş.

Conform prognozei, zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană şi, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice şi centrale. /www.europafm.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate