.

Numărul accidentelor rutiere a scăzut cu peste 60% în perioada sărbătorilor

Numărul accidentelor rutiere a scăzut în mini-vacanța de Crăciun cu 63,2%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pentru prevenirea accidentelor grave și încurajarea unei conduite preventive la volan, la nivel național, au acționat peste 1.500 de polițiști, cu aproximativ 540 de mijloace de mobilitate și 290 de aparate radar.

În urma acțiunilor desfășurate pentru creșterea siguranței rutiere, au fost reținute 358 de permise de conducere și 97 de certificate de înmatriculare.

În intervalul 24 – 27 decembrie, față de anul trecut, se constată un trend descendent al celor mai importanți indicatori. Astfel, numărul de infracțiuni sesizate este mai mic cu 43,8%. În scădere este și numărul de infracțiuni comise cu violență – tâlhăriile de exemplu, fiind în scădere cu peste 40%.

Pe linie de ordine publică, au fost organizate 643 de acțiuni, în urma cărora au fost constatate aproape 7.000 de fapte contravenționale. De asemenea, polițiștii au început cercetări cu privire la 544 de posibile infracțiuni, dintre care 21,5% la sesizarea din oficiu a polițiștilor.

În ultimele 24 de ore, angajații MAI, împreună cu colegi de la alte instituții, au desfășurat 1.254 de acțiuni punctuale de control în cadrul eforturilor de a proteja sănătatea cetățenilor în actualul context epidemiologic.

Controalele pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară au vizat peste 70.000 de persoane, 4.100 de operatori economici și 172 operatori transport persoane. Au fost identificate 3.656 de persoane care nu purtau masca de protecție, 820 care nu au respectat restricțiile de circulație și 18 care nu au respectat măsurile privind carantina sau izolarea.

În total, s-au aplicat 4.677 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste un milion de lei.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate