Oare ne îndreptăm spre un ”colaps”dirijat?!

Poporul român începe să priceapă cam unde se îndreaptă politicienii cu această țară. ”Noi apărăm străinii, în loc să apărăm poporul român”, spunea un cunoscut academician, D.C. Giurescu, care nu mai este printre noi. Și avea perfecta dreptate.

Nimeni nu mai pricepe nimic, legalizăm, prin vot, totul, numai rău să ne fie!
În contextul „alegerilor”, m-am întrebat și mă întreb și acum, cum de unii pot vota cu cineva care, ani de zile nu a făcut nimic, care nu a fost în stare să poarte o dezbatere publică și care nu a promis nimănui nimic. Ce fel de gân­dire avem? Oare omul dorește să se lase prostit, manipulat, învrăjbit? Cum este posibil să spui ,,ciumă roșie” sau ,,ciumă galbenă” omului de lângă tine, când aceste CIUME sunt compuse din aceeași oameni. ,,Roșie și Galbenă” care mai are în componență și pe cea Portocalie. Cum este posibil să ne urâm unii pe alții ca popor, când noi împărțim aceeași țară, același teritoriu, limbă, obiceiuri și multe altele. Chiar am ajuns să ne trădăm unii pe alții pentru un partid politic care nu ne face nimic? De ce unii când ajung la putere vor ca noi să nu mai fim creștini, în biserici să meargă toți destrăbălații, să mâncăm toate chimicalele, să fim robii occidentalilor, să nu mai avem nimic al nostru și să ne conducă toți bețivii, mafioții și toți penalii. Oare noi chiar nu mai gândim, sau gândim cu spa­tele ?! După cum se vede, se pare că chiar așa este!
Într-adevăr, nimic nu a ieșit în ultimii patru ani. În afară de vorbărie goală, ură, dezbinare, insultă, sclavie, lupta pentru ciolan; până și justiția este împărțită, dar s-a reușit ceva: distrugerea din temelii a țării. Noi nu avem cunoștință de o performanță instituțională, unde rezultatele sunt zero. Performanța economică nu se pune problema. Cuvântul ECONOMIE ROMÂNEASCĂ este un vis îndepărtat de când ne-am europenizat. Am mutat performanța economica pe două paliere, criminale pentru economie, consumul intern și stimularea multinaționalelor. Denotă un lucru simplu: ori cei care ne conduc nu au capacitatea necesară de a conduce țara, ori vor să vândă și să ne vândă prin distrugerea cu buna știință din interior.
Nu se va rezolva nimic, nici pentru muncă nici pentru capital, doar că se întrerupe dezvoltarea! Ca să avem o performanță socială, nu are de unde să iasă. Noroc cu social-democrații care au guvernat până mai ieri, care au ameliorat veniturile populației, înviorând, în același timp, economia. Nu poți face performanță economică dacă nu ai performanță politică. Noi mergem, pas cu pas, spre autodistrugere, legalizând-o prin votul exprimat. Adică, alegem tot ce este mai rău datorită răzbunării, urii din interiorul fiecăruia.

Am luat viața la ,,mișto”!
Iar ea ne plătește cu aceeași monedă. Ca să vorbim de un câștig politic, nici atât, căci țara este mai scindată ca oricând după 1989. Și, emigrarea cetățenilor proprii în condiții de pace și comerțul cu ființe umane face din România campioană. Performanța făcută de noi în Europa este zero. Cei care ne conduc nu cunosc bine, sau nu vor să cunoască Uniunea Europeană și Europa cu problemele ei groaznice, cu mascaradele europene. Dar să mai facă și performanță! Îmi pun întrebarea: oare ce for conducător este la Bruxelles, de știe doar să ne jecmănească din bruma ce a mai rămas? Oare de ce conducătorii se știu dinainte de a fi votați ? Oare noi nu suntem capabili să ne alegem conducătorii, trebuie să ne dea sfaturi alții? Ce rost mai are să mergem la vot, dacă ni se indică pe cine să votăm?!
Cum să pregătești un viitor performant, dacă nu ai performanță culturală. Nu avem capacitatea de a concepe un program. Degradarea ia forma creșterii confuziei valorilor și a aducerii nepregătiților la decizii. În fiecare zi se reproșează ceva cuiva, dar la decidenți, lipsesc ideile construcției. Dar, ce nu avem de 30 de ani, este performanță morală, lucrul cel mai de preț! Când îi arestezi pe rivalii tăi politici, când hoții fură și nu se recuperezi banii, când justiția este injustiție, cum vrei să ai performanță?! Toate astea se fac pe fondul unei inculturi morale.

Avem politici concepute prost și foarte prost
Făcute de un amator, politici de învrăjbire internă și de navetă externă. Ei stârnesc acele iluzii pe care le livrează poporului român, pentru că, în țara asta s-au dat funcții și grade unor inculți. Se organizează numărătoare de voturi militarizată (STS), referendumuri inutile, pe bani grei, poze care costă milioane de dolari sau euro. Avem funcționari de trei ori mai mulți decât într-un stat occidental, generali mai mulți decât la americani, bugete la cei care ,,ne apără” mai mari decât în Spania, Franța, Germania. Se doresc alegeri ,,anticipate”! Și chiar dacă au Guvernul, Parlamentul, justiția și alte organe aservită, se trăiește mai bine? Țara noastră are nevoie de altceva, să nu-i fie furată identitatea. Noi nu avem nevoie de droguri, maladii inventate, înarmare necontrolată, de sfătuitori în interesul țărilor lor! Avem nevoie de altceva. S-a a ajuns în țara asta să nu se mai construiască autostrăzi din cauza liliecilor, a unor urși, gaze care nu există, doar ne închipuim.
Situația în care se află acum România ne spune multe și despre ceea ce se petrece astăzi. Deși există Constituție, nu avem cultură constituțională, iar constituționalismul este fictiv.
Ca oriunde, Constituția este Buletinul de Identitate al Țării. Ei cred că așa se face politică, nerespectând Constituția și legile țării, de dragul de a sta în vârf. Fără respect între oameni, nu există politici democratice. Cu ura care se împrăștie și prinde la proști, vom ajunge în pragul unui război civil. Acolo unde justiția politică a înlocuit legalitatea, nu se pot da verdicte echitabile, pentru că nu avem răspunderea magistraților. Abuzurile de ordin politic au înlocuit Constituția, care trebuie aplicată în folosul cetățeanului și a țarii. Nu este normal să avem toate pârghiile statului numai într-o mână, că atunci ne îndreptăm spre totalitarism sălbatic, mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu. Nu trebuie să avem Președinte sau Prim-Ministru umflati cu pompa. Trebuie să ne raportăm la moralitate, cultură, iubire între oameni. Ca să dai 25 de ordonanțe într-o noapte, este moral, este democratic, este în regulă și legal?! Sau așa a dorit Bruxellesul? Adică, dacă mă dă jos din funcție, să las dezastru în urma mea, că așa vreau eu. Mafia s-a instaurat în toată Europa.

Guvernul este un mic departament al Palatului Cotroceni
Ne place sa paralizăm instituțiile statului, ne place să blocam tot, dacă ceva nu ne convine. De ce? Pentru că parlamentarii noștri au bube și bubițe, execută comanda Palatului, nu-și văd de rolul lor.
Președintele știe tot și de toate, dar a uitat că legile și instituțiile țării trebuie respectate. Într-o țară democratică, el l trebuie sa fie garantul și exemplul respectării legii. Sistemul prezidențiabil trebuie îmbunătățit. Executivul trebuie să fie cu adevărat executiv. Nu avem nevoie de orchestră de muzică populară, dirijată din culise! Supremația președintelui trebuie concretizată pe plan extern, nu de a crea un partid politic dominant. Imunitatea unui Preșe­dinte arată că Președintele este mai presus de lege. Președintele trebuie să fie garantul Constituției și, domnia sa, trebuie să fie primul care respectă legile și Constituția. Acolo unde Președintele are imunitate, se creează o falie între popor și Președinte, dând impresia celui de jos și chiar Președintelui, că el este mai presus de lege. Nicio decizie nu poate fi examinată de un tribunal. Critica asupra Președintelui este cenzurată. De supremația asupra Guvernului, nu mai vorbesc. Se creează un vid între Președinte și cei care-l înconjoară. Sloganul ,,nevoia de stabilitate” creează mari ilegalități în jur. Manipularea are consecințe deosebit de grave pentru partide, care duce la slăbirea lor. La noi, demnitarii nu au comportament constituțional adecvat Constituției. Mergem pe premisa că noi ,,suntem buricul pământului”. De aceea, nu mai vedeți personalități în Guvern, la Cotroceni, în partide. Mă gândesc la dl. Predoiu, care a făcut Codurile cu infractoarea Bica și care acum numește șefii parchetelor.

Ne trebuie stabilitate și nu anticipate!
În ce țară trăim?! În țara unde nimeni nu mai înțelege pe nimeni. Ori, noi am devenit sclavii unor forțe externe, ori suntem sclavii conducătorilor noștri, unde maturitatea și cultura lipsesc cu desăvârșire. Nouă ne trebuie stabilitate și nu anticipate! Ne trebuie românism și nu sclavagism, globalism ,progresism, neomarxism. Dar instanța supre­mă, Dumnezeu, va judeca. Biserica nu spune nimic, stă și ascultă ca și cum totul este în regulă, dar regula aceasta este toxică. Eu nu critic pe nimeni, doar trag semnale de alarma prin ,,opiniile mele”. Lumea este într-o frământare continuă, iar noi facem guverne, anticipate, tururi la primării, că în rest, avem de toate. Iar Câțu face datorii peste datorii, de parcă le face la mămica lui, acasă. Oare chiar nu vede nimeni această ură și ambiție prostească, născută din incultură? Cele mai mici pensii ar trebui indexate cu 40%, iar cele mari, cu 5%, că altfel, apar discrepanțe mari. Dar cine să le facă, ne ocupam de muncitori și de găinării. Închei și vorbesc tot despre poporul roman și românii trădători (concluziile le trageți dumneavoastră). Horia și Cloșca, eroii neamului, au fost trădați de romani, vânduți de popi, judecați de Brukenthal, uciși de țigani, ,,sărbătoriți la armeni, de către unguri”. Și, din păcate, încă nici până astăzi n-am învățat nimic! Ne mân­căm și ne vindem sufletele, crezând că vom trăi o veșnicie.

Al dumneavoastră același
Prof.Ioan Romeo Mânzală

1 răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.