.

OPINII: De ce nu vrei să urci pe podiu… PSD?!

Mă uit la Marcel Ciolacu și la mulți alții din PSD care, nu pierd nicio ocazie să spună și să scrie peste tot că e o democrație bine cimentată la ei în partid.

Cred că numai ei știu ce înseamnă acea democrație. Același fel de democrație despre care se vorbește și în societate, cea egalitaristă, care face, de pildă, ca deciziile interne să fie luate consensual și cu pondere egală. Numai că, nu este egală această democrație. Cum să fiu eu egal cu Marian Oprișan, Bunea Stancu, Dumitru Buzatu, Rovana Plumb, Cozmâncă, Năstase, Cozma, Boscodeală și mulți alți „săraci” ai acestei țări făcând parte din acest partid. Mă uit la Marcel Ciolacu și văd un om confuz, un om care vrea ceva și nu știe cum, reținut, mereu se lasă condus de alții care sunt șmecheriți cu de toate.

Dragul meu Marcel, îmi permit să-ți spun așa, pentru că te cunosc pe tine și pe părinții tăi de acum 40 ani. Dacă mă gândesc bine, am și predat la o catedră de acolo. Știu că buzoienii sunt ambițioși, orgolioși, dar aici unde tu ești interimar, până nu vei schimba peste 80 la sută din liderii județeni; pe mulți dintre ei nu-i mai interesează voturile, interesându-i doar conturile și să-și asigure amantele și beizadele  în funcții cheie, nu vei rezolva nimic. Mă uit la ei și mă întreb: cum au putut acești oameni să facă asemenea averi colosale având funcții doar la stat, toată viața?

Cum să meargă partidul bine, dacă nimeni nu se ocupă de el?

Cum voiai să câștigi la europarlamentare când nimeni nu făcea campanie electorală, să umble pe fiecare stradă, să discute cu cetățenii, cine să facă treaba asta? Nimeni ! Păi de ce să meargă, toți erau siguri de victorie. Primarii aleși nu mai fac campanii, nici nu se mai deplasează decât doar în interesul lor și sunt foarte comozi atunci când mergi cu o problemă la ei. Te rezolvă repede ori te trimit, automat, la o funcționăreasă măruntă, ori te trimit la plimbare, pe motiv că el este chemat la județ cu probleme sau la ședință de partid. Ședințele se țin ca la târg, vorbește șeful despre marile lui realizări  prin București, pentru că este ori deputat, ori senator, iar restul de timp, tot șeful dă indicații ca în armată,  că de, este șef.

Șeful de Partid al Organizației Județene trebuie să stea permanent în județ la el, fără a fi deputat sau senator. Alții merg la București la Șeful de Partid ca să fie trecuți în primele locuri pe listele partidului. Partidul nu merge într-o direcție bună, merge mai mult înapoi decât înainte. Acum când PNL are atâtea probleme, voi ar trebui să aveți mers de rapid, dar voi nici mers de personal nu aveți. Ați confundat Partidul cu un club ori cu o firmă.

Ca votant neimplicat în politica dâmbovițeană, mă alarmează peste poate aceasta “corectitudine”, mai ales că e un amar și repetat deja-vu. Am fost foarte aproape, sau chiar în interiorul mai multor experimente politice în ultimii 30 de ani. Am văzut cum excesul de egalitarism intern a contribuit decisiv, direct sau indirect, la aproape toate eșecurile. Constat că nu se face munca de partid așa cum trebuie, toată lumea stă și așteaptă, le place să li se spună ,,ciuma roșie”.

Un partid nu este un club de fițe sau vreo asociație care are ca obiectiv satisfacția membrilor, să-i ajute să se realizeze, să-și împlinească aspirațiile și să le protejeze orgoliile. Sunt și astfel de organizații, desigur.

Mă uit la PNL-iști cât de grăbiți sunt de a acapara tot ce a mai rămas de la voi. Mă uitam la Dragnea, care era în stare să facă un Guvern numai din femei, și dacă se putea, doar din Teleorman. Datorită acestor lucruri, ne-am trezit cu Viorica candidat prezidențiale, că altul mai slab nu se putea, așa a dorit Bruxellesul și Dl. Iohannis, ca să poată câștiga fără nicio teamă. Și așa a fost! Marea majoritate din Parlament este ca și inexistentă, fiind doar pe hârtie. Mimați tăierea pensiilor speciale, care nu vor fi niciodată micșorate sau impozitate, pentru că CCR va declara neconstituționalitatea, întrucât ei sunt primii loviți. Și, se vede de la o poștă că dormiți în pat cu PNL. Voi votați, voi aprobați, ei execută cum vor ei, că tătuca supraveghează. Oare așa trebuie sa fie un partid, marioneta a celor de la putere? Dar un partid e altceva. Din acest punct de vedere, ONG-urile (sa le zicem astfel) se împart în două mari categorii: cele care au ca obiectiv principal beneficiile pentru membri și cele ai căror membri altruiști vor să facă bine celor din afara organizației: săraci, bolnavi, animale rănite, comunități etc.

Când obiectivul principal asumat este în afara organizației, trebuie să faci în așa fel ca șansele să fie maxime. Adică, exact ca într-o firmă. Acolo deciziile nu se iau prin vot lărgit și egalitarist, ci li se cedează celor care sunt mai bine pregătiți, mai competenți, mai inteligenți, mai puternici, mai influenți față de piață și de cei din afara companiei. Voi nu mai aveți programe, nu mai aveți idei de a scoate această țară amărâtă din foamete. Ați făcut greșeli și strategii dezastruoase pentru partid. Știți foarte bine de unde a plecat această pandemie a pensiilor speciale, aceste majorări de salarii mari ale medicilor, dar serviciile sunt mai rele decât înainte, au crescut fără măsură salariile bugetarilor, dar serviciile sunt aceleași, mătușile Tamara au crescut în timpul vostru, pensiile amărâților au crescut doar pe hârtie, restul la realizări foarte, foarte puține. În 30 de ani nu s-a făcut niciun spital,  din contră, s-au închis și nicio autostradă, cap coadă, de niciun partid politic care a fost la putere.  De aceea, trebuie schimbate multe în acest partid, pentru că așa cum se gândește și cum funcționează, nu trece de 25% pentru că, totuși, există o dictatură ierarhică.

Într-o firmă ești plătit, printre altele, ca să accepți o astfel de dictatură ierarhică, fără să comentezi dincolo de anumite limite. Într-un partid nu ești plătit, ți se cere la fel de mult, așa că nu poți impune aceleași reguli de supunere ca într-o companie. Aici trebuie să fie ceva foarte aproape de democrația din societate, nu prea se poate altfel. Mai ales că toate statutele și regulile partidelor și organizațiilor politice sunt publice. Și, ar fi aproape imposibil pentru alegatorul de rând să înțeleagă cum de un partid promite democrație în societate, dar la el în curte e pe dos.

Însă în interiorul partidului, unii (cei mai mulți, de fapt) trebuie să-și  cedeze singuri din drepturi către cei care au mai multe șanse să ducă organizația către obiectivul propus. Mai bine, mai repede, cu avantaje cât mai multe. Asta dacă binele comun e ceea ce i-a adus și îi tine în organizație. Altfel, e simplu egoism, interes propriu, vanitate, arivism. Daca ești mai prost, trebuie să-ți cedezi drepturile către cel mai deștept din partid și să-l lași să decidă și în locul tău. Daca ești tot atât de deștept, însă altul are o șansă în plus (prin noroc, conjunctură sau orice altceva), la fel, îl susții necondiționat, chiar și când opiniile tale sunt diferite.

Dacă cineva încearcă să abuzeze de democrația internă dintr-un partid, atunci e foarte probabil ca acela să aibă alte scopuri. Meritocrația e foarte eficientă într-un partid, și poate face o diferență majoră față de celelalte doar dacă e susținută de cedarea voluntară a drepturilor de către unii membri. Dormi liniștit PSD, să ne spui și nouă când te trezești.

Domnule Ciolacu, aveți multă treabă!

Nu aveți oameni în jur care să vă ajute. Vă trebuie oameni fideli și bine pregătiți. Dacă vedeți că nu merge, lăsați pe alții care sunt mai hotărâți. Aveți multe de făcut la Buzău.

Eu aș vrea ca PSD să fie organizat și să funcționeze în interior ca o firmă, nu ca un ”gentlemen’s club” sau o casă de ajutor reciproc. Vreau o opoziție puternică. Pe mine și pe toți ceilalți care investim într-o astfel de firmă ne interesează rezultatele finale și sustenabilitatea, ca peste tot în lume. Nu mă interesează defel membrii de partid și aspirațiile lor personale, nu vreau sa finanțez orgoliul, dorința cuiva de a ieși în evidență sau de a demonstra ceva cu orice preț. Sper să nu-mi pară rău, după.

De fapt, partidul, la fel ca si PNL sau ca și celelalte partide satelitare, a devenit o rampă de lansare pentru îmbogățiri facile, prin afaceri cu statul. Și afaceri cât mai simple și mai bănoase. Nu mai interesează pe nimeni să facă efectiv ceva, interesează numai banii, care să se obțină cât mai ușor. Pentru acești bani este, de fapt, marea bătălie, pentru acești bani toți neaveniții se înghesuie în politică.

Ați lăsat societatea să decadă!

Nu vă mai interesează ce este în spitale. Vă interesează doar să închideți gura medicilor cu niște salarii pe care economia nu are cum să le suporte, la fel și în învățământ, la fel în toate sectoarele unde puteți manevra, la bugetari. Pătura care ar trebui să susțină țara, economia, pătura mijlocie nu există. Micile firme, afacerile de familie, cei cu câțiva angajați sunt sufocați de controale, de amenzi, de taxe, de amploiați hămesiți care se reped asupra lor ca hienele. Schimbați legile după interesele mărunte ale finului care are o firmuliță fără niciun angajat și vrea să devină milionar, sau ale amantei care se crede mare femeie de afaceri, cu facultatea făcută în așternutul liderilor de partid.

Aveți mult de lucru dacă vreți să refaceți partidul!

Și trebuie să o faceți. Oamenii mai au încredere în voi, mai cred că puteți să le aduceți o rază de lumină în viețile lor întunecate. În partid au mai rămas și oameni de valoare, profesioniști, care s-au retras din fața fripturiștilor. Bazați-vă pe ei, arătați că vă pasă de această țară și de acest popor. Nimeni nu mai întreabă de ei, pe nimeni nu interesează că se moare de foame, nu mai există patrioți, nu există decât puțini români adevărați. Țara a deveni o marfă într-un contract de vânzare-cumpărare.

Vedeți ce este în jurul nostru. Fiecare trage spuza pe turta lui. Ungurii, polonezii își apară interesele. Și ei sunt în UE, dar nu așa slugarnici ca voi, cei din conducerea țării.

Nu mai fiți cu capul plecat în fața „înaltei porți” de la Bruxelles. Suntem în uniune, ne dorim să colaboram cu toții, dar de la egal la egal, nu ca ruda mai săracă. Nu vrem să primim ce nu le folosește lor, nu suntem o țară second-hand. Apărați-va poporul și poporul vă va apăra.

Al dumneavoastră același

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

This Post Has One Comment

  1. Mda....

    Domnule Profesor, nu uitati de PNL si USR ! Ca baietii si fetele de acolo sunt mai tupeisti si mai iresponsabili decat PSD-istii.
    PNL-istii, desi n-au castigat alegeri parlamentare, conduc Romania tinuta in corzi de Covide de parca ar fi mosia lor.
    Practic traim intr-o Democratie mai originala decat aia a lui Ilici Iliescu in care nu mai conteaza decat cine numara televoturile.

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate