.

OPINII:  Democratizarea inculturii

Nu am crezut vreodată,  la vârsta mea,  că ,,statul ” contrazice  deciziile luate de el. Dacă Președintele și prim-ministrul vor să schimbe instituțiile statului după bunul plac, înseamnă că totul merge spre totalitarism. Ne dorim Parlamentul, Guvernul, CCR. Mai trebuie Justiția și Serviciile, iar atunci, la revedere democrație.

Se fac bâlbâieli peste bâlbâieli, fiecare spune după cum visează, de parcă această țară a devenit o sală de teatru de comedie, piesa fiind jucată de niște actori care nu vor să joace pentru public, ci culmea, joacă pentru sufleor. Indiferent ce instituție a statului dă o decizie, începând de jos și până sus, toți trebuie să respectam legile în vigoare, bune sau rele.

După decizia Curții Constituționale

Politicul aruncă în derizoriu legea. Atunci mă întreb, dacă cei care fac legile nu dau niciun ban pe Constituție, ce mai caută acești oameni acolo, de ce mai conduc această țară, când ei incită acest popor la nesupunere în fața legii. Când sunt buni judecătorii constituționali, când Băsescu câștiga cu șmecherii un mandat prezidențial, aducând-o pe judecătoarea Aspazia Cojocaru aproape fără pantofi dintr-un hotel din Paris să voteze ca să fie repus, sau când au dus pe Daniel Morar de la DNA, Livia Stanciu, Mona Pivniceru etc. să completeze echipa de ,,soc”? Să nu uitam că judecătoarea Motoc este la CEDO, prietena unei doamne procuror care a primit o decizie favorabilă, să nu uitam episodul soților Bârsan și multe alte năzdrăvănii ale justiției. Spunea o respectabilă doamnă judecătoare că “Suntem țara în care politicul se urcă cu picioarele pe puterea judecătorească şi își bate joc de avizele Consiliului Superior al Magistraturii”. Da, așa este, pentru că ei au aprobat, ca recompensă, ,,celebrele pensii speciale”, despre care chiar CCR spune că sunt constituționale. Și eu am mari îndoieli de anumite instituții ale statului, dar trebuie respectate. Opinia mea este că ceva nu este în regulă, ci este un compromis,  iar de aici până la neîncredere, este doar un pas.

Domnul Orban să nu uite că și ,,trupa ” domniei sale a propus și aprobat pensii speciale. Așa că, să nu se mai vaete peste tot ce face CCR. Și atunci, cum omul de rând să mai aibă încredere în justiție și stat, în general, când unii își aprobă ei bani speciali, iar alții, bineînțeles, fac ,,trocul”. Vă dau câteva exemple! ,, Legea 142/1997, inițiator Valeriu Stoica (fiind binecunoscut la Hunedoara și Deva), ministru al justiției. Legea 303/2004 – pensii speciale pentru magistrați, 3800 ca număr, PNL a votat ,,pentru”, în unanimitate, Legea 83/2015, au obținut 1500 de aviatori pensii, inițiator Alina Gorghiu, PNL a votat ,,pentru”  cu 51 voturi. Legea 216/2015 , 901 diplomați pensii speciale, PNL ,,pentru” 78 voturi . Legea 215/2015 au obținut  pensii speciale 700 parlamentari  (funcționari publici), PNL  s-a abținut, dar nu s-a împotrivit. PLX 442/2017, Curtea de Conturi, 600 persoane pensii speciale, inițiator dl Florin Roman.

Atunci, domnule Orban, cu cine vă luptați?

Tot cu cei din ograda dumneavoastră. Dar  să nu uităm  că și justiția și alte instituții au făcut jocul politicului, manevre ,,care pe care”. Uitați-va ce hățiș este în legislația justiției, unde nimeni nu-i mai dă de capăt. Tocmai pentru a crea haos, căci numai așa câștigă cine trebuie. Noi suntem experți în justiție, politică, medicină (vedeti acum cu morții Covid-19, este o mare luptă să moară omul de Covid, pentru că numai așa pot face jocurile  pentru banii de la OMS. Mimăm profesionalismul, ne prefacem că ne pasă . Dar nu mai respectam CSM, Curtea Constituțională, Poliția, Justiția. Nu înțeleg de ce statul nu își respectă propriile lui instrumente de decizie și de forță. Cred că nu ne mai cunoaștem rolul și locul. Externul ne dictează doar în interesul lui și numai pentru el, folosind peste tot aceleași metode, ca și cum ar fi predate  dintr-un manual german, și nu numai.

Manual de transformare a unei țări fără datorii, într-o colonie disciplinată și fericită!

Se pare că rețeta este următoarea, care a fost folosită și la noi. Repet, este opinia mea și crezul meu.

Aranjezi imediat după lovitura de stat (pe care oamenii o s-o numească multă vreme revoluție) să vină la conducere niște,, domni” pofticioși care, pentru un tablou în plus și-un cont în Elveția, sunt dispuși s-o vândă și pe mă’sa deja, că de nevastă nu-l mai interesează. Dacă este mai tânăără, caută să scoată bani și pe ea.

Le spui oamenilor că industria lor e ”de rahat”, că sunt înapoiați rău și le promiți două bax-uri de ,,ciunga” iar dacă te lasă s-o manageriezi tu, faci privatizare Mebo până le piere cheful de întreprinzător.

Le iei băncile pe nimic, și apoi le instruiești să le dea fraierilor credite cu buletinul pentru orice; apartamente, mașini (produse tot de tine, în vest), smartfoane, cizmulițe dă vară, alte acareturi la Mall, le dai cât de mult pot ei Cumpără presa și câteva televiziuni și reușești să prostești un popor întreg cu telenovele,  emisiuni care te țin încordat în fața televizorului, de uiți să dai mâncare și la căței, dar și găinile mor de foame. Au și ei ”Viorelii” lor, cum și noi avem ”Vulpițe” multe și stilate, bineînțeles educate în arta celei mai profesioniste și celei mai vechi meserii, nu mai trebuie absolut nimic, ai rezolvat totul. Ai ocupat timpul cu ,,reality showuri ” vin și cu ceva magazine străine, să le dai celor de aici de muncă, atunci totul este în regulă. Aici nu trebuie să precupețești vreun efort, că dacă fraierii n-au ce comenta la muncă, s-ar putea, ”ai dreacului”, să se apuce de făcut ceva și asta nu e bine. Ca să scapi de cimitire de mașini, chemi românii și pentru câteva sute de euro, le dai pe toate, că le înmatriculăm în România .

Le spui oamenilor că s-ar putea să-i atace nepoții lui Gingis Han, că trebuie musai să intre într-o alianță armată, le iei armata din țară, să nu cumva să o folosească vreunu’, Doamne-ferește, la păzit infrastructura feroviară și combinatele de furat și de evaziunea fiscală cu produse petroliere și-o trimiți cică la instruire cât mai departe,  unde a înțărcat mutu (nu fotbalistul) iapa, prin Afganistan, să-l apere pe dracu’ de tac’su. În prealabil, le desființezi și diviziile de geniu, alea cu care ,,oamenii” au construit Transfăgărășanul, să nu-i încurce cumva pe cei de la Simpa  Construciones, în cele 24 de luni cât se ”screm” italienii să construiască un amărât de pasaj. Colac peste pupăză, le mai dai să cumpere, la preturi exorbitante, fiare vechi, (avioane de 35 de ani) și multe altele.

După ce le-ai făcut oamenilor burta mare de chipsuri, bere și orice-Cola și-ai obișnuit pițipoancele cu aerul occidental și cu moneda euro, (oamenii le-au trimis la muncă pe marile bulevarde sau autostrăzi la produs ), aduci și măcelari, căpșunari, îngrijitoare de copii și bătrâni. Te faci că le închei un contract și să vezi ce bine merg lucrurile la tine. Așa începi să-i termini de tot, când se trezesc nu mai au nimic, totul este vândut străinilor cu complicitatea lor, a românilor.

Ignori complet specialiștii, care încearcă să-i lămurească pe conducătorii ,,oamenilor” că avem o groază de rezerve pe care toți se fac că nu le văd. Cei ce nu se supun sau ridică capul, dosărelul și la ”mititica”. Drept recompensă, dai medalii și diplome inutile la cei din justiție care au executat ordinele. Halal corectitudine!

Pune-i pe reprezentanții ,,oamenilor” să semneze înțelegeri europene, că trebuie musai să se transforme în paradisul energiei verzi, pune-i să ridice moriști de vânt peste tot și să plătească toate investițiile astea tot ei, în timp ce termocentralele și hidrocentralele lor se duc  de suflet ”.

Dacă le-a mai rămas ,,oamenilor” cumva vreo urmă din industria chimică, de-alde OltChim cumva, bag-o în faliment, ca să fii sigur că țara asta nu mai are nevoie de  îngrășăminte, sodă caustică etc. și nici de gaze naturale, decât puțin pentru brichetele fumătorilor și cât să se încălzească fraierii iarna.

Te faci că faci niște prospecțiuni (aiurea, tu știai de mult ce-i acolo) prin Marea Neagră și afli că poți scoate de acolo gaze naturale de n-are ce să facă toată România cu ele .

Prostești ,,oamenii”  zicându-le că le pune Dumnezeu mâna în cap și-o să treacă pe la ei o mare conductă, Nabucco, care ar urma să-i aprovizioneze cu gaz  ieftin (la ce dracu’ le-o mai fi trebuind, nu știu)

Liberalizează prețul la gaze pe piața internă (că industrie care să mai profite de chestia asta nu mai există) pentru ca nu cumva să guițe vreun fraier atunci când o să le dai gazele pe piața externă la ce preț vrei tu.

Ce să vezi, când începe Exxon să scoată gazele din Marea Neagră, țop, o să fie pe-aproape și-o conductă să-l trimită în afară. Că, în România, este la fel de util românului precum îi este mortului util un abonament la sala de forță. Și iată ce frumos devine România exportatoare de gaze naturale, alea pe care Putin le dădea cam scump vesticilor, care o să le ia acum mai ieftin de la niște fraieri!

Si noi ne certăm cine e mai „șmecher”, cine o sa câștige alegerile deja câștigate de cine trebuie, cine ce mai face, cine ce mai respectă și cât de oarbă e justiția.

Și încercăm să răzbim din criza Covid, din criza economică, din criza politică, din criza morală. Din criză în criză.

Al dumneavoastră același

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

Partajează această știre

This Post Has 4 Comments

  1. Mihai

    Oricat de urat ar suna, exista ceva mai rau decat totalitarismul: disolutia statului, anarhia….
    La asta contribuie din greu si civicii neomarxisti si mare parte a mass media…..
    De dusmani externi nici nu mai este nevoie.

  2. Manzala Romeo

    Asa este Dl Mihai,vad ca noi avem deja haos instutionalizat care duce la disolutia statului.Eu in multe articole am scris ca vom ajunge aici,Dar nimeni nu ma bagat in seama ,doar cativa care m-au injurat,

    1. Mihai

      Domnule Profesor,
      Intr-adevar, se lucreaza intens la asta ! Mai ceva decat COVID 19….
      Sper totusi sa va pot intalni cat mai repede.
      Pana atunci va doresc Sanatate si puterea de a trece peste incercartile care vin.

  3. Antivirus

    Este o pandemie de incultura si neamprostie mai ceva decat pandemia COVID 19…..
    Care insa, spre deosebire de aceasta, nu ucide !

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate