OPINII:  Vremuri vechi și noi…

Vremurile de ieri, astăzi nu mai sunt valabile. Urmărind  vremurile am constatat că lucrurile evoluează din rău în mai rău și în Europa, inclusiv în America. Traiul oamenilor, raportat la costurile de ieri cu cele de astăzi,  lasă de dorit.

Paul Craig Roberts, 81 de ani, fost adjunct al secretarului Trezoreriei SUA în timpul președintelui Ronald Reagan: ” Eu mă simt discriminat. Simt că țara mi-a fost furată sau că eu am fost răpit și dus într-un loc necunoscut unde nu mă simt acasă…… astăzi, daca ești mai longeviv, ajungi să asiști la moartea lumii tale. ”

”Îmi amintesc de vremurile când nu erau ambalaje antifalsificare sau pentru siguranța copiilor. Asta era înainte de multiculturalism și de politicile identitare, când încă puteam avea încredere unii în alții, iar părinții își asumau responsabilitatea copiilor, fără să sa o paseze unor companii.

Îmi aduc aminte de vremurile când nu existau venituri minime și nici taxe pentru vânzări. Statele își putea îndeplini responsabilitățile fără toate astea.

Un timbru poștal costa un cent. O casă pentru clasa de mijloc era 11.000 de dolari, iar una mai bună era 20.000 de dolari. Un milion de dolari erau o avere. Nu existau miliardari.

M-am gândit la toate astea acum, când am primit bonul de la un supermarket: o pâine de 3,89 dolari, 12 ouă, bio, de 4.95 dolari, 6 hot dog de 5.49 dolari, opt roșii mici de 5.19 dolari, un pachet de spanac de 4.19 dolari, doi litri de lapte de 4.59 dolari.

Când aveam 5-6 ani, mama mă trimitea la brutărie cu zece cenți, ca să iau pâine sau cu 11 cenți pentru un litru de lapte. Cheltuiala pentru o seară la film în doi era de 10 cenți. 24 de sticle de Coca-Cola erau un dolar. Copii căutau sticle de Pepsi Cola pe șantiere. Atunci, o sticlă returnată era 2 cenți. Cu cinci sticle returnate, puteai merge împreună cu prietena la film.

Monedele de 10 cenți, de 25 și de 50 de cenți erau din argint. Cea de 5 cenți era de nichel, iar cea de un cent era de cupru. Roosevelt a eliminat aurul în 1933. Monedele de argint au dispărut în 1965. Ultima, cea de cupru, a dispărut in 1983. Acum vor să scape de moneda de un cent de tot.

Mulți dintre noi am crescut ducând ziarele, ca să facem rost de bani de buzunar. În liceu, într-o vacanță de vară am lucrat într-o filatură în schimbul unu, pentru un dolar pe oră. Și a fost muncă. După taxe, banii pe o săptămână de munca erau 33 de dolari.

Când aveam cinci ani, puteam veni în siguranță pe jos de la școală, 2 kilometri, fără ca părinții să fie penalizați de Serviciul pentru Siguranța Copilului pentru că m-au neglijat și m-au pus în pericol lăsându-mă singur.

La școală puteam desena avioane de luptă, nave de război, arme, toate astea fără să fim priviți ca un pericol pentru colegii de clasă și trimiși la evaluare psihiatrică. Încăierările între băieți făceau parte din procesul de creștere. Nu era chemată poliția, nu erai încătușat și dus la închisoare. Acum, copiii care se joaca de-a hoții și vardiștii sau de-a cowboy-ii și indienii și se prefac că trag cu arma ajung în arestul poliției. O bătaie între copii înseamnă acuzații și poate chiar dosar penal”, spunea Dl Paul Craig Roberts fost ministru american.

Copiii de azi trăiesc în lumea virtuală

Libertatea pe care am avut-o în copilărie noi, romanii, nu mai există. Când mă gândesc la asta, mă întreb dacă copiii de azi își dau seama că trăiesc în lumea virtuală și uită cum este în lumea reală.

Când ploua, citeam. Copiii de 10 ani mai citesc acum? Oare literatura SF poate să mai concureze cu jocurile video?

Îmi aduc aminte  de vremurile în care un acord se făcea cu o strângere de mână. Azi, avocații îmi spun că nici contractele beton nu se mai respectă.

Am fost învățați să ne putem ,,privi în oglinda”. Caracterul e de domeniul trecutului, la fel și comportamentul, care azi e socotit inadecvat. Ca să se facă mai bine înțeles, un om mai în vârstă se sprijinea de brațul celui mai tânăr. Fă asta azi, și te vei alege cu acuzație de agresiune sexuală. Înainte era descurajat comportamentul de informator, de ciripitor. Acum, acest comportament este încurajat.

Dacă părinții și bunicii mei ar învia, ar avea nevoie de un an de pregătire până să iasă în siguranță în lume, fără să fie arestați. Ar trebui să fie învățați să uite de comportamentul lor obișnuit, să uite de cuvinte ce azi sunt nepermise. Le-ar fi greu să înțeleagă că acum sunt zone din oraș în care nu poți merge liber pe stradă.

Plătești, stai în față, plătește casa de sănătate, stai la rând…

Mi-a sosit o scrisoare de la asigurările medicale plină cu explicații despre asigurarea mea modestă. Dar, surpriză, merg la medic, iar surpriza este ca nu pot face analize mâine, că nu mai sunt bani la Casa de Sănătate și mă programează peste trei săptămâni. Păi, mă întreb, de ce trebuie să mă asigur? Și așa mor cu zile în speranța că sistemul medical mă ajută.

Eu mă simt discriminat. Însă nu e o discriminare acoperită de aceste asigurări. Simt că țara mi-a fost furată sau că eu am fost răpit și dus într-un loc necunoscut, unde nu mă simt acasă. Nu mai avem școli de la care să învățăm ceva. Școlile pe care le știam au dispărut, din lipsă de copii ori lipsă de fonduri. Banii merg în politică, mai ține cont cineva de î-învățământ. Se vede și cu ochiul liber

Înainte aveam valori precum Martha Bibescu, Lovinescu, Eugen Ionesco, Mircea Eliade și mulți alții. Astăzi, valorile sunt VULPIȚA, VIOREL, RAFAELO, CRUDUȚA etc. Sunt vedetele și valorile inculturii, create și scoase în evidență de cei care ne-au condus 30 de ani. Și, am ajuns la următoarea concluzie: poate că așa a fost dintotdeauna, însă astăzi, daca ești mai longeviv, ajungi să asiști la moartea lumii tale. Prietenii mor și nu mai are cine să-și amintească, în timp ce tu privești cum lumea ta dispare în niște răstălmăciri, care să slujească noilor agende politice.

Ce se întâmplă cu lumea în care trăim?

Daca întrebi un francez, un neamț sau un spaniol, dacă întrebi pe oricine din vechiul continent, îți va spune cam aceleași lucruri. De noi, ce să mai zicem? Mai avem norocul că suntem „rămași în urmă”. Nebunia aceasta, (nu mă feresc să-i spun nebunie, că lucru normal nu este), la noi este de abia la început. Încă mai avem copii care se joaca în parc, mai avem copii care se suie în copaci, deși din ce în ce mai puțini; mai avem „la țară”, unde să mergi să alergi prin poiană, să dormi în fân, să iei mărul din pom, să-l ștergi de haine și să muști din el, să simți gustul acela divin cum te umple de bucurie și de fericire.

Da, aceasta este fericirea. Să trăiești normal, cum trăiau moșii și strămoșii noștri, sa nu iei de alții orice apare aiurea, doar că așa li se pare unora că e corect.

Este normal ca aceste discriminări să înceteze. Este normal ca acei oameni să se simtă și ei în siguranță. Dar de aici, de la a fi egali, s-a ajuns la a avea privilegii în dauna majorității. În numele democrației, unii oameni încep să aibă drepturi mai mari decât alții.

Ce este, de fapt, democrația?

Pe câți oameni întrebi, vei primi tot atâtea răspunsuri. De la cel de bază, și cel mai sec: „Democrația (în traducere literară „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία – demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” = “puterea poporului”) este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea poporului.

Dar, așa cum spunea fostul prim-ministru britanic Winston Churchill: „democrația este un sistem politic prost, însă rămâne cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”.

Fiecare om este liber să trăiască așa cum vrea el, dar, un mare DAR, libertățile lui nu trebuie să încalce libertățile mele. De aici pornim și aici se încheie totul. De ce trebuie eu să văd pe stradă parăzi care îmi arată ce fac oamenii în intimitatea lor, în dormitor? De ce trebuie eu să sufăr pentru ce s-a întâmplat în lume acum două-trei sute de ani? De ce, în numele a nu știu cărui curent numit „politically correct”, să fiu nevoit să dau întâietate unui om pentru că este altfel decât mine, nu pentru că este mai deștept.

Nu e tot discriminatoriu?!

Repet, este normal să fim toți egali, dar noi știm foarte bine, am trăit vremurile acelea în care unii erau mai egali decât alții, că aceste excese vor face să apară alte drame, alte inechități, alte motive de ură și revoltă!

Să ne întoarcem, măcar în amintire, la vremurile când eram copii și nu aveam astfel de idei. Când ne jucam cu toții, indiferent de ce culoare aveam, la ce Dumnezeu ne închinam….

Faceți politică mai puțină, că 30 de ani nu v-a adus nimic bun și citiți  cărți despre caracter, seriozitate, demnitate.

Poate că viața asta complicată ne schimbă… și nu în bine.

Luați un măr din pom, mușcați cu poftă din el și bucurați-va de viață!

Al dumneavoastră același

 Prof. Ioan Romeo Mânzală

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.