Poți face lucruri extraordinare, dacă iubești ceea ce faci

Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva – după cum ne spunea recent prof. dr. ing. Lavinia ILINA –  este o unitate școlară a cărei misiune declarată este de a integra învăţământul profesional şi tehnic într-o paradigmă modernă, prin asigurarea unui cadru stimulativ, propice desfăşurării unui învăţământ de calitate şi prin valorificarea superioară a propriilor resurse umane şi materiale, în vederea consolidării rolului şcolii, ca principală instituţie de educaţie şi învăţământ şi a realizării unei şcoli inovative pentru cariera profesională şi pentru viaţă.

Acest liceu, cu o vechime de 43 de ani, este o instituţie şcolară reprezentativă şi cu tradiţie în judeţul Hunedoara, recunoscută pentru pregătirea de calitate a elevilor în domeniile telecomunicaţii, electronică automatizări, mecanic, electric, transporturi și informatică, cu o puternică motivaţie, angajare şi atitudini profesionale din partea corpului profesoral şi a elevilor, dar și cu parteneriate valoroase la nivel zonal, naţional şi european.

Pregătirea celor 1100 de elevi, grupați în 45 de clase, se realizează pe următoarele nivele de învăţământ: primar, gimnazial, liceal tehnologic, învăţământ profesional, învățământ profesional dual şi postliceal, de către corpul profesoral format din 83 de cadre didactice, foarte bine pregătite profesional.

Performanțele deosebite obținute de către conducerea școlii, profesori și elevi în activitatea de cooperare europeană și pentru contribuțiile aduse la promovarea dimensiunii europene a educației au fost răsplătite de către MEN, prin conferirea titlului de Școală europeană.

Liceului îi este conferit și Titlul de excelență.

Dincolo de festivitățile din prima zi de școală, inexistente în acest an și de simbolurile școlii în devenirea ei, ne confruntăm cu o situație atipică la acest început de an școlar, un an care înseamnă o reconfigurare a sistemului educațional, a modului de predare, a transferului spre competențe digitale.

La fel ca în toată țara, și la Liceul Tehnologic „Transilvania” Deva întâlnirile dintre elevi și profesori se desfășoară, în funcție de situație, față în față, hibrid sau în spațiul virtual, distanțarea înlocuiește relațiile directe, comunicarea afectivă, iar zâmbetul este ascuns de masca de protecție. Cu toate acestea sunt sigură că talentul pedagogic și competența colegilor mei profesori vor face din fiecare lecție, experiențe de învățare eficientă, în sprijinul elevilor.

Dacă elevii din învățământul primar și gimnazial învață după scenariul verde, formula de mijloc, modelul hibrid, în format fizic și online, reprezintă, cel puțin din orizontul prezentului, ipoteza cea mai echilibrată pentru demersul educațional pentru clasele de învățământ liceal și postliceal de la Liceul Tehnologic Transilvania Deva, datorită numărului mare de elevi din clase și a organizării spațiilor școlare.

Chiar dacă această abordare nu elimină riscurile, cel puțin le diminuează, prin reducerea colectivelor de elevi, limitarea temporală a prezenței fizice în clase, prin aplicarea măsurilor obligatorii de protecție, igienă și distanțare socială.

Dincolo de caracterul excepțional al situației, abordarea mixtă aduce și avantaje incontestabile. Primul ar fi că, limitând riscurile generate de scenariul în care toți copiii sunt prezenți la școală, această abordare nu blochează accesul elevilor absenți fizic la orele desfășurate în clase, elevii care sunt acasă având posibilitatea să participe online împreună cu cei prezenți la școală. Al doilea privește faptul că alternanța școală fizică/școală online creează un cadru de implicare tot mai accentuată în educație a instrumentelor tehnologiei digitale.

Este un mod de evoluție a școlii, un fel de progres forțat sub presiunea realității către formula blended education, care identifică, de mai multă vreme, o nouă paradigmă a predării și învățării, adecvată epocii tehnologice și exigențelor actuale ale cunoașterii.

Cu toții ne dorim întoarcerea la existența normală, care astăzi pare un fel de paradis pierdut.

Sperăm cu toții ca, odată cu trecerea timpului, sau odată cu descoperirea unui vaccin salvator, pandemia să se apropie de sfârșit, iar momente de viață, când nimic nu mai e cum a fost, să le uităm, totuși, și să ne reluăm viața obișnuită, cu ritmurile și bucuriile ei, cu școli și universități deschise, cu biblioteci, teatre și săli de conferințe, cu târguri de carte și evenimente culturale, cu parcuri și muzee, cu seri pline în luminile frenetice ale orașului și toate celelalte și, în plus, cu unele învățături desprinse din această experiență majoră, care ar trebui să fie o lecție pentru noi toți.

Și dincolo de toate problemele zilnice, de programe, planificări calendaristice și de conținuturi ale învățării, noi profesorii îi vom încuraja cu blândețe, iubire și răbdare pe elevi, îi vom consilia pe părinții acestora, astfel încât alegerile privind pregătirea copiilor și traseul lor educațional să se desfășoare firesc, respectând valorile morale ale unei societăți sănătoase, de realizare prin muncă și responsabilitate, pentru că, așa cum spunea și Steve Jobs – „Singura modalitate prin care poți face lucruri extraordinare este să iubești ceea ce faci!”

 Ioan Vlad,

Georgeta-Ileana Cizmaș

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.