.

Primăria Deva a plătit, astăzi, Termocentralei Mintia subvențiile pentru energia termică livrată populației!

Primăria Municipiului Deva a plătit joi, 15 octombrie 2020, Complexului Energetic Hunedoara suma de 33.941,17 lei, reprezentând subvenții privind acoperirea diferenței de preț la energia termică livrată populației în luna septembrie 2020.

Administrația locală subvenționează prețul la energia termică pentru devenii racordați la sistemul centralizat de termoficare, ca o măsură de protecție socială, ținând cont de veniturile reduse ale acestei categorii de populație.

Valoarea subvențiilor acordate de la bugetul local al municipiului Deva pentru acoperirea integrală a diferenței dintre prețul de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice livrată populației a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 403/2019.

De la începutul anului, Primăria Deva a plătit, în total, Complexului Energetic Hunedoara suma de 2.973.669 lei, reprezentând subvențiile privind acoperirea diferenței de preț la energia termică livrată populației.

Partajează această știre

This Post Has One Comment

  1. Victorie @ Hunedoara

    Cand subiectele cvasipemanente ale ziarelor sunt mancarea, caldura, violurile + accidentele rutiere este semn ca programul de distrugere a mentalului colectiv si-a atins scopul. Victorie !

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate