.

Primăria Deva ajută Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva

Medicii, asistentele şi personalul medical din Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, precum şi salvatorii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă se află în prima linie a războiului cu pandemia Covid-19.

Am primit nenumărate mesaje prin care mi se semnalează lipsa sau dotarea insuficientă cu echipamente de protecţie şi materiale sanitare pentru Spital şi pentru Ambulanţă şi se solicită ajutorul Primăriei Deva.

Reamintesc faptul că nici Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, nici Serviciul Judeţean de Ambulanţă NU se află în coordonarea şi finanţarea Primăriei Deva.
Dar aceste lucruri contează prea puţin acum.

În aceste momente, e important să ajutăm cu tot ceea ce putem medicii, asistentele şi personalul medical, în misiunea dificilă pe care o au, zi şi noapte.
Este spitalul în care primesc îngrijiri medicale devenii, sunt ambulanţele la care devenii apelează în situaţii de urgenţă. Este normal ca municipalitatea să sprijine cu tot ceea ce poate aceste instituţii.

De aceea, am decis ca mâine, joi, 26 martie, să solicit convocarea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Deva şi să propun spre aprobare un proiect de hotărâre prin care să alocăm Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă sume de bani îndestulătoare pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie şi materiale sanitare.

Dragi deveni, să-i salvăm pe salvatorii noştri!

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate