.

Primul român membru în Consiliul Geoparcurilor Internaționale UNESCO

Alexandru Andrășanu, directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, va face parte din cel mai important for de decizie privind revalidarea Geoparcurilor Internaționale UNESCO și evaluarea teritoriilor care aspiră la acest statut.

 Începând din luna septembrie a acestui an, România și Universitatea din București, prin Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, au un reprezentant la cel mai înalt nivel în ceea ce privește geoparcurile internaționale UNESCO.

Dr. Alexandru Andrășanu este directorul primului geoparc internațional UNESCO din România  – Geoparcul Țara Hațegului, și  directorul departamentului Geologie de la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București. Este unul dintre inițiatorii implementării conceptelor de geoparc și geoconservare în țara noastă și a manageriat sau a fost implicat în peste 40 de proiecte naționale și internaționale de dezvoltare, educative sau culturale. De asemenea, este coordonator al Forumului Național al Geoparcurilor, inițiator al Geoparcului aspirant UNESCO Ținutul Buzăului și consultant pentru Geoparcul aspirant UNESCO Oltenia de Sub Munte. În Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Alexandru Andrășanu este autor a numeroase studii și publicații, coordonator de echipe de elaborare a unor studii multidisciplinare și autor al unor concepte de referință precum Casele Geoparcului, cel de Dinostop și programul Ambasadorii Geoparcului. Din anul 2009 este coordonatorul celui mai important program de Master în domeniul geoparcurilor din România, intitulat ”Geo – Biologie aplicată în conservarea patrimoniului natural și cultural”, premiat de Senatul Universității din București. De asemenea, este coordonator pentru România al cursului internațional „European Seminar on Sustainable Development”. Tot la nivel internațional este inițiator și consultant pentru crearea de noi geoparcuri în România, Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia de Nord și Danemarca. Totodată, este membru al Comitetului de Coordonare al Reţelei Europene a Geoparcurilor, membru al Comitetului Consultativ al GGN și expert UNESCO pentru geoparcuri internaţionale, cu misiuni de evaluare și revalidare în geoparcuri din China, Franţa, Grecia, Maroc, Belgia, Japonia, Indonezia, Italia, Nicaragua.

Consiliul Geoparcurilor Internaționale UNESCO este structura responsabilă cu revalidarea geoparcurilor care dețin statutul de sit internațional UNESCO, dar și cu evaluarea modului în care teritoriile aspirante la acest statut îndeplinesc condițiile necesare. În cazul teritoriilor aspirante, acest for este cel care decide dacă aplicațiile lor întrunesc condițiile pentru a fi înaintate Consiliului Executiv al UNESCO pentru aprobare. De asemenea, Consiliul Geoparcurilor Internaționale UNESCO joacă un rol important în consilierea directorului general al UNESCO în ceea ce privește strategia, planificarea și implementarea programului de geoparcuri internaționale UNESCO.

Din Consiliul Geoparcurilor Internaționale UNESCO fac parte 12 membri cu drept de vot, experți la celmaiînaltnivel, recunoscuți la nivelinternaționalpentruactivitateaștiințificășiprofesională în domeniulgeoparcurilor internaționale UNESCO. Mandatuleste de patru ani, iarnumireao facedirectorul general al UNESCO, în urma unei evaluări riguroase, pe baza recomandărilor Rețelei Internaționale a Geoparcurilor (Global Geoparks Network – GGN) și a statelor membre.

La nominalizarea lui Alexandru Andrășanu, directorulGeoparculuiInternațional UNESCO ȚaraHațegului au contribuitvastaexperiență în domeniulgeoparcurilor UNESCO șisusținereaComisieiNaționale a Românieipentru UNESCO,respectiv aDelegațieipermanente a României pe lângă UNESCO.

Credit foto: Remus Suciu

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate