.

Program prelungit la Evidența Persoanelor Deva, în perioada alegerilor locale

Alegerile locale din 27 septembrie 2020 vor aduce un program special cu publicul la Direcția Publică Locală de Stare Civilă și Evidența Persoanelor (DPLSCEP) Deva, pentru soluționarea tuturor cererilor de eliberare a actelor de identitate expirate, pierdute sau deteriorate ale persoanelor cu drept de vot.

Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni, Serviciul Evidența Persoanelor Deva va funcționa după următorul program:

sâmbătă, 26 septembrie 2020, între orele 8:00-16:00

duminică, 27 septembrie 2020, între orele 7:00-21:00.

Potrivit reprezentanților DPLSCEP Deva, vor fi soluționate cu prioritate (fără programare) cererile persoanelor care nu posedă acte de identitate, astfel încât acestea să-și poată exercita dreptul de vot.

Persoanele din municipiul Deva și comunele arondate DPLSCEP Deva care vor solicita eliberarea actelor de identitate în zilele de sâmbătă și duminică pot achita taxele pentru eliberarea acestora pe platforma www.ghiseul.ro (taxă carte de identitate – 7 lei; taxă carte de identitate provizorie – 1 leu).

Potrivit Legii nr. 55/2020, valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice se menține pe toată durata stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.

Totodată, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Hotărârea nr. 81/07.09.2020 a Biroului Electoral Central, alegătorul care deține un act de indentitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie 2020 își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.

Informații suplimentare cu privire la eliberarea actelor de identitate se pot obține la numerele de telefon 0254.234.533 și 0726.700.767 sau printr-un e-mail pe adresa: [email protected].

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate