.

Pui: Oamenii au trecut cu bine momentele grele ale pandemiei

Pandemia de Covid-19 a lăsat urmări peste tot, în ţară. Economia s-a blocat, programul oamenilor a suferit schimbări, măsurile de siguranţă au fost dintre cele mai drastice. Acolo unde măsurile de protecţie au fost respectate, cu sfinţenie, lucrurile s-au derulat fără probleme.

Considerate posibile focare de infecţie, căminele de bătrâni au stat, mai mult ca oricând, în atenţia autorităţilor. Din fericire, la căminul de bătrâni din comuna Pui nu au existat cazuri de îmbolnăviri, tocmai pentru că acolo procedurile au fost aplicate ca la carte.

„Avem în comună un cămin de bătrâni, unde, din fericire, nu au fost niciun fel de probleme. Activitatea acestuia a fost bine gestionată. Toţi oamenii care locuiesc în acest cămin sunt trecuţi de 65-70 de ani, iar la această vârstă pot apărea probleme de sănătate. Dacă ar fi dat boala în aceşti ar fi fost bai! Dar am reuşit să trecem cu bine peste aceste momente”, a spus primarul comunei Pui, Victor Stoica.

El a atras atenţia că pandemia nu a trecut şi a reafirmat faptul că trebuie să avem mare grijă, în continuare.

Cât priveşte activitatea Primăriei în perioada de pandemie, primarul comunei Pui a menţionat că nu s-a stat niciun moment deoarece autoritatea locală are foarte multe proiecte de investiţii de gestionat.

„Avem 11 proiecte de investiţii, cele mai multe de până acum, finanţate din fonduri ale AFIR, Ministerului Dezvoltării sau prin PNDL. Nu a fost timp de stat pentru că lucrările trebuie executate, sunt aşteptate de oameni. Din păcate, birocraţia este stufoasă, însă, pe de altă parte, am remarcat că onorarea cererilor de plată s-a realizat la 2-3 săptămâni, maxim o lună. Este un lucru îmbucurător, pentru că au fost ani în care s-a aşteptat mai mult de şase luni la plată”, a remarcat Victor Stoica.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate