Responsabilitate, experiență, seriozitate

Sub acest generic, pe fondul unui autentic peisaj de toamnă, într-o atmosferă plăcută, în parcul din jurul Căminului cultural din satul Cinciș-Cerna, comuna Teliucu Inferior, în prezența unui auditoriu din localitate, s-a desfășurat o utilă întâlnire cu reprezentanți ai Organizației județene PSD Hunedoara, printre care deputații Laurentiu NISTOR, Natalia Elena INTOTERO, Ilie TOMA și fostul prefect de Hunedoara, Fabius Tiberiu KISELY.

Am notat și o prezență inedită, în persoana hunedorencei Sarmisa ANDRONIC, cunoscută și apreciată ca analist politic. În discuțiile purtate s-au punctat realizările obținute la nivelul județului Hunedoara și ale comunei Teliucu  Inferior, cu sprijinul deputaților PSD, dar și hotărârea candidaților la alegerile din 27 septembrie anul curent, a lui Laurentiu NISTOR pentru președinția Consiliului Județean Hunedoara respectiv, Cătălin BRUMAR, pentru Primăria comunei Teliucu Inferior.

Am consemnat dorința celor doi candidați de a-și folosi fiecare în parte, împreună cu echipele lor, energia și priceperea pentru implementarea unor proiecte social economice, dar și facilitarea în favoarea comunității a unei infrastructuri educaționale și culturale.

Din ochii celor prezenți s-a desprins faptul că se mizează cu încredere pe acești candidați dornici să își pună în valoare toate cunoștințele și responsabilitatea de care știu să dea dovadă.

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.