“România văzută la 18 ani”

De curând pătrunsă în orizontul maturității și al înțelepciunii, privesc cu ochii senini la ea, cea frumoasă și blândă, războinică și biruitoare, România mea, a noastră, a tuturor celor ce încă rezonăm cu vibrațiile sale.

Portretul i-a rămas la fel ca în anii trecuți: Carpații sunt tot acolo, falnici și protectori, Dunărea ascunde aceleași mistere, iar dulceața limbii înnobilează încă buzele tuturor fiilor, fie ascunși în sânul mamei, fie strânși în brațele altor patrii. Totuși, seninătatea ochilor săi e știrbită de lacrimi, iar loviturile ce-i despică inima nu contenesc să apară. Pătrunsă de întrebări fără răspuns, mă gândesc dacă merită asta, dacă există vreun motiv real pentru care nouă, copiilor săi, ni se oferă dreptul de a-i ciopli chipul. Trăim vremuri grele, ci nu pentru că suntem supuși încercărilor, ci pentru ca sufletele noastre sunt încercate de răutate, de lipsă de interes și ură. Suntem rătăciți într-un labirint existențial întortocheat, iar zbuciumul sufletesc ne aruncă într-o nebuloasă inexplicabil de puternică. Suntem conștienți de schimbare, însă nimeni nu e conștient că schimbarea începe cu propriul sine.

Într-o perioadă în care ne confruntăm cu un dușman tăcut și foarte puternic, vocile noastre ar trebui să se facă auzite. E timpul să ne deșteptăm și să luptăm pentru înflorire, pentru emancipare și pentru libertate. E timpul să luăm la cunoștință că doar împreună putem schimba ceva și doar împreună putem clădi România în care visăm să ne privim înflorind.

E de datoria noastră, a celor tineri, să fim în mod vădit interesați de schimbare, să fim în mod vădit dornici să începem să ne pese, pentru că viitorul unei nații stă în mâinile noastre.

România e aceeași, și ar fi nejustificat să tragem la răspundere munții, marea, fauna și peisagistica mirobolantă, pentru starea în care suntem constrânși să ne consumăm existența.

Singurul ce poate fi supus unui interogatoriu migălos este poporul, suveran peste frumos și responsabil pentru conservarea lui.

Este momentul în care trebuie să ne unim forțele și să creem un lanț invincibil de suflete, un lanț prin care să nu pătrundă nimeni, și este limpede că numai împreună putem reuși, întrucât, fiecare dintre noi este o “za”.

Sunt de părere că trebuie să iubim și să ne iubim mai mult, să lăsăm la o parte prejudecățile și să încercăm să trăim ca un totunitar, ca ceva ce nu poate funcționa decât împreună.

“Schimbarea nu suntem noi, schimbarea ești tu, iar dacă tu nu te schimbi, NOI nu va exista niciodată”.

Teodora PETRUŢ

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.