.

Start la depunerea solicitărilor privind acordarea de tichete pe suport electronic pentru sprijin educațional

Începând cu data de 24 august 2020, Primăria Municipiului Deva prin Direcția de Asistență Socială Deva demarează acțiunea de primire a solicitărilor pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional, în conformitate cu O.U.G.nr. 133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora.

Potrivit acestui act normativ, copiii cei mai defavorizaţi din învățământul de stat preșcolar (grădiniță), primar și gimnazial, beneficiază în anul școlar 2020-2021, de sprijin financiar acordat sub formă de tichet social pe suport electronic, în cuantum de 500 de lei/an școlar.

Aceste tichete sociale emise pe suport electronic vor putea fi utilizate pentru achiziționarea de materiale școlare necesare frecventării școlii, constând în: articole de papetărie, caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte articole necesare în școli și grădinițe, precum și articole de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței.

Condițiile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții sunt următoarele:

  • să aibă domiciliul/reședința pe raza municipiului Deva
  • venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie 2020 să fie de până la 1.115 lei în cazul în care, în familie sunt copii care urmează învățământul de stat primar și gimnazial
  • venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna anterioară depunerii cererii să fie de până la 284 lei, în cazul în care, în familie sunt copii care urmează învățământul de stat prescolar
  • să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau școală (dovada se va solicita de către Direcția de Asistență Socială Deva, unităților școlare)

Cererea și actele doveditoare se transmit electronic pe adresa de e-mail a Direcției de Asistență Socială Deva: [email protected] sau prin poștă/curierat la adresa : Direcția de Asistență Socială Deva, str. I. L. Caragiale, nr. 4, loc. Deva,  judetul Hunedoara.

Cererea poate fi descărcată de pe site-ul Primăriei Municipului Deva, www.primariadeva.ro, secțiunea Direcția de Asistență Socială Deva « Probleme/Tipizate/Lamuriri » – Tichete sociale pe support electronic pentru sprijin educațional acordate din fonduri externe nerambursabile.

Actele doveditoare care trebuiie să însoțească cererea sunt:

  • copie act de identitate solicitant
  • copie act de identitate al soțului/soției (după caz)
  • copie certificat de naștere copil/copii
  • copie certificat de căsătorie părinți (după caz)
  • copie certificat de deces părinte (unde este cazul)
  • dovada înscrierii la grădiniță/școală
  • copie document din care să rezulte calitatea de reprezentant legal a persoanei reprezentate
  • acte doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei, eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorități competente, mandate poștale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziții de stabilire a drepturilor (după caz).

Dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spaţii locative sau alte bunuri, mobile sau imobile, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare şi arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea.

  • hotărârea judecătorească prin care soțul/soția este arestat/arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile și execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor și, după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei

Direcția de Asistență Socială Deva va actualiza lunar lista destinatarilor finali și o va înainta Instituției Prefectului Județului Hunedoara, astfel încât sunt acceptate și solicitările depuse după data de 4 septembrie 2020, aceste persoane urmând a se regăsi pe lista destinatarilor finali din luna următoare depunerii cererii.

Suma de bani de pe tichetul social, aferentă unui an școlar va putea fi folosită timp de un an de zile de la data emiterii.

Tichetele sociale pe suport electronic pot fi utilizate doar pe teritoriul României, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea serviciilor de sprijin educațional pentru care au fost emise, conform instrucțiunilor unității achizitoare.

Lista unităților în care pot fi folosite tichetele va fi comunicată odată cu distribuirea acestora.

Informații suplimentare se pot solicita la tel./fax 0254. 218.030.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate