Sala de Lectură a Bibliotecii Județene s-a redeschis

Perioada grea și dureroasă pe care am străbătut-o și care sperăm să se termine cât mai curând a obligat Biblioteca Județeană să-și regândească o serie de activități și să finalizeze un număr de proiecte aflate în așteptare.

Reducerea fluxului de cititori din bibliotecă a avut, se vede, și părțile ei bune, deoarece am reușit să inițiem și să ducem la bun sfârșit lucrări de modernizare foarte necesare. Evenimentele noastre culturale tradiționale, lansările de carte, prezentările unor personalități au fost întrerupte și am putut să ne concentrăm pe lucrările de reparații, modernizare, renovare, înnoire în aproape toate secțiile bibliotecii.

După ample lucrări de reabilitare la Secția de Împrumut și Secția de Împrumut Carte pentru Copii, a venit rândul Sălii de Lectură să primească o nouă înfățișare. Sala de Lectură este locul unde utilizatorii iau contact prima oară cu biblioteca și, de aceea, ne-am străduit să-i schimbăm aspectul, s-o facem mai atractivă, cu mult mai multe valențe funcționale.

Modernizarea Sălii de Lectură a durat câteva luni și s-a realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Hunedoara, valoarea lucrărilor fiind de cca 200.000 de lei.

Acum suntem bucuroși să anunțăm faptul că Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și-a redeschis porțile pentru prietenii noștri, vechi și noi, pe care îi așteptăm cu drag. Ei vor avea surpriza plăcută să găsească un spațiu complet refăcut, cu mobilier nou, pardoseală schimbată, corpuri de iluminat și instalații electrice moderne. Pe rafturi, utilizatorii noștri vor descoperi numeroase noutăți editoriale din toate domeniile cunoașterii. Ambianța este primitoare, prietenoasă, caldă, dominată de eleganță și bun gust, așa cum trebuie să fie interiorul unei biblioteci a secolului XXI.

Cu aleasă prețuire,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.