.

Sala de Lectură a Bibliotecii Județene va fi modernizată

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva se pregătește să-și primească prietenii în spații reabilitate, modernizate și prietenoase. După ample lucrări de reabilitare la Secția de Împrumut și Secția de Împrumut Carte pentru Copii, a venit rândul Sălii de Lectură să primească o nouă înfățișare.

De aceea, în perioada 1.07.2020 – 21.09.2020, Sala de Lectură a Bibliotecii Județene va fi închisă. Înscrierea utilizatorilor și oferirea de informații bibliografice se vor face în această perioadă la Centrul Biblionet de la Sediul central.

Alături de Compartimentul Informare Bibliografică, aflat în același spațiu, Sala de Lectură este locul din bibliotecă în care publicul vine în mod sistematic, petrece mult timp în compania cărților, a ziarelor și revistelor, consultă legislația etc. Aici vin utilizatorii să se înscrie sau să-și vizeze permisele, aici obțin bibliografii sau informații legate de orice subiect care îi interesează. Sala de Lectură este, așadar, locul cu cea mai mare vizibilitate și aflat în permanent contact cu utilizatorii, motiv pentru care ambianța trebuie să fie cât mai plăcută. De asemenea, aici se organizează o mare parte din activitățile noastre culturale cu publicul, un public divers care merită o ambianță  primitoare, modernă.

Spațiul Sălii de Lectură nu a fost modernizat și dispune de același mobilier uzat fizic pe care l-a avut în vechiul sediu al bibliotecii. Din anul 2005, de când funcționăm în această clădire, Sala de Lectură nu a mai fost dotată cu mobilier nou, nu au fost făcute lucrări de modernizare. De aceea, aici se vor face ample lucrări de reabilitare și modernizare a spațiului, astfel încât, odată terminate aceste lucrări, prietenii bibliotecii să beneficieze de un spațiu modern, amenajat cu bun gust.

Valoarea estimată a acestor lucrări de reabilitare este de cca 215.000 lei, sumă obținută prin generozitatea Consiliului Județean Hunedoara.

La toamnă, utilizatorii noștri vor fi întâmpinați într-o Sală de Lectură modernă, elegantă, pe gustul publicului nostru.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate