.

Schema UE pentru școli: 18.5 milioane de euro, alocate României pentru fructe, legume și lapte în anul școlar 2020/2021

Comisia Europeană a publicat pe 31 martie bugetul alocat României în schema UE pentru școli, în anul școlar 2020/2021, și anume: 7.8 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și de 10.7 milioane de euro pentru distribuția de lapte în școlile participante la program, anunță Reprezentanța instituției în România. În total sunt 18,5 milioane, față de 18, 1 milioane cât a fost alocarea din anul școlar actual. 

În anul școlar 2018/2019, schema UE a garantat faptul că peste 20 de milioane de copii din întreaga Uniune Europeană au primit lapte, fructe și legume în timpul școlii, la aceasta adăugându-se măsuri educaționale referitoare la agricultură și la o dietă echilibrată.

În România, în anul școlar actual au fost alocate 6,8 milioane euro pentru fructe și 11,3 milioane de euro pentru lapte. Pentru lapte sumele sunt în scădere, așadar, iar pentru fructe, în creștere.

Implementarea schemei în anul școlar curent 2019/2020 este afectată de închiderea școlilor pe întreg teritoriul UE, ca urmare a pandemiei de coronavirus în curs. 

Comisia Europeană a oferit clarificări potrivit cărora criza curentă poate fi considerată un caz de ,,forța majoră”. Acest lucru permite statelor membre care recunosc un astfel de caz să ramburseze furnizorii pentru produsele perisabile (fructe, legume, lapte) ce erau prevăzute pentru distribuirea în școlile participante la schemă. Produsele în cauză pot fi, de asemenea, donate spitalelor, organizațiilor caritabile și băncilor de alimente sau altor organizații similare, pentru a ajunge la persoanele nevoiașe. 

În total, în toată Uniunea sunt alocate pentru anul școlar următor 145 milioane de euro pentru distribuția de fructe și legume și 105 milioane de euro pentru distribuția de lapte către elevi. /www.edupedu.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate