Școală de vară online la Facultatea de Mecanică a UPT

O colaborare începută în urmă cu peste 20 de ani între Universitatea Politehnica Timișoara și Institutul Politehnic din Grenoble, Franța, continuă și în 2020, cu adaptarea la noul context epidemiologic.

Școala de vară „Product design andmanufacturing”, o manifestare devenită deja tradițională, organizată de Departamentul de Ingineria Materialelor și Fabricației de la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara, își desfășoară cea de-a VII-a ediție online, în perioada 8 – 19 iulie 2020. La eveniment participă 23 de studenți din anul III de la  Institutul Politehnic din Grenoble, Facultatea de Inginerie Industrială, specializarea Ingineria Performanței Industriale Durabile, în baza unei convenții semnate între cele două universități.

În programul școlii de vară sunt prevăzute 75 ore de activitate sub formă de cursuri, tutoriale și aplicaţii (altădată și vizite în întreprinderi din zona industrială Timișoara), care se încheie cu evaluarea cunoștințelor.

Școala de vară cuprinde următoarele module: CAD (SL Adrian Dume și SL Dorian Ștef), ProcessPlanning (Prof. George Drăghici), CAM (Conf. Adrian But),  Metrology (Conf. Aurel Tulcan) și ManufactoringSystems (Conf. George Belgiu).

Colaborarea Universității Politehnica Timișoara cu Institutul Politehnic din Grenoble în domeniul concepției integrate a produselor și proceselor datează de peste 20 ani, la UPT fiind organizat în anul 1999, cu sprijinul Ambasadei Franței la București, primul Modul de învățământ francofon susținut de profesori de la Grenoble, în cadrul studiilor aprofundate Fabricație flexibilă.

Colaborarea a continuat cu participarea unei echipe din UPT la proiecte europene (FP 6, Leonardo da Vinci, Erasmus+), stagii de proiect de diplomă, master și doctorat ale studenților din UPT la Grenoble etc.

Responsabilul acestor proiecte este prof.em.dr.ing. George Drăghici, directorul Centrului de Cercetări în Inginerie Integrată.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.