.

Scrisoare deschisă agitatului domn David, prim-vicepreședinte al struțo-cămilei  PNL+PDL

Deși nu s-a încălzit bine afară, domnul Adrian David pare că se încinge de la o zi la alta. Tot mai nervos, tot mai agitat, domnul David încearcă din răsputeri să-i convingă pe hunedoreni că cei 12 ani de beznă liberală în care a fost aruncat județul Hunedoara, au fost de fapt 12 ani de „succese răsunătoare”.

Să ne amintim împreună, domnule David!

PNL a promis aeroport lângă Deva, nu o dată, ci de mai multe ori. Ba chiar, din banii hunedorenilor, PNL a plătit studii de fezabilitate pentru acest proiect. Vă întreb: câte avioane au decolat și aterizat în cei 12 ani de guvernare locală PNL?

PNL-ul dumneavoastră a promis realizarea conurbației Corvina. Toate localitățile aveau primari PNL și, totuși, conurbația a rămas la stadiul de promisiune electorală (ca și zona metropolitană pe care o fluturați în Valea Jiului).

Dacă veni vorba despre Valea Jiului, tot PNL-ul dumneavoastră a promis nu unul, nu două, ci trei aqualand-uri. Ce temperatură are apa din bazine, domnule David?

PNL, aflat la conducerea județului a promis descărcare de pe autostrada A1 la Deva și, îmi amintesc declarații care mai de care mai convingătoare. Ghinion, nu?

Domnule David, lista eșecurilor PNL este mai lungă decât vă puteți imagina dar, probabil, dumneavoastră făcând transferul de la UNPR la PNL abia în 2014, probabil nu vă amintiți… Sau ne veți spune că în acea perioadă nu erați membru PNL.

De acord, dar ce realizări se leagă de activitatea dumneavoastră?

Ați girat un proiect slab de modernizare a drumului spre Sarmizegetusa Regia care, la inaugurare, era plin re reparații. Ba mai mult, mulțumită managementului dumneavoastră, județul a pierdut 7 milioane de lei pentru acest proiect.

Ați fost consilier al Directorului General al Complexului Energetic Hunedoara. Puteți să le spuneți oamenilor de ce au rămas fără încălzire în Valea Jiului.

Ce ați realizat cât timp ați fost consilier al primarului din Petroșani? Dar în mandatul de consilier al primarului Devei? Dar ca administrator public al Devei? Orașul arată mai rău ca niciodată, iar dumneavoastră vă permiteți să vă ocupați de propria imagine, plătit fiind din bani publici! Atribuțiile de administrator public, programul, vă permit să umblați în timpul serviciului la televiziuni și posturi de radio? Concret, pentru ce sunteți plătit cu 20.800 lei (venitul de bază), din banii devenilor, în fiecare lună?

Spuneți că nu știți ce a făcut conducerea PSD a Consiliului Județean Hunedoara în ultimii patru ani? Păi, sunteți singurul. Aflați, totuși că, în ciuda faptului că a trebuit să reparăm prostiile făcute de PNL, ne-am îngrijit să investim resurse importante în infrastructura rutieră, în sănătate, în infrastructura de apă și apă uzată, în cultură, în protecție socială. Mai mult decât a făcut guvernarea liberală în 12 ani de zile.

În loc să le spuneți hunedorenilor că lumina este întuneric și că albul este negru, faceți minimul efort de a trata cu seriozitate această campanie electorală, altfel riscați să rămâneți un candidat ridicol și atât.

Deputat Laurențiu Nistor,

Președintele PSD Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate