.

SFÂRȘIT DE CAMPANII DE CONTROL ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII ÎN MUNCĂ

S-a încheiat încă un an – 2019, fond pe care Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a încheiat campaniile de control în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Una dintre acţiuni, după cum ne informa Adrian Florin BOZDOG, inspector şef, s-a referit la verificarea modului în care angajatorii din domeniul transportului şi distribuţiei energiei electrice respectă prevederile legale la lucrările de mentenanţă.

Din statistica Inspecţiei Muncii a reieşit că în ultimii ani a crescut frecvenţa şi gravitatea accidentelor de muncă în domeniul energetic. Această tendinţă a fost factorul determinant care a condus la declanşarea acţiunii de monitorizare şi verificare a modului în care unităţile de profil respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dar şi a modului în care sunt implementate, de către angajator la fiecare loc de muncă, măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă.

S-a avut în vedere necesitatea creşterii gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea la toate locurile de muncă, dar şi încurajarea unei abordări participative prin implicarea salariaţilor şi reprezentanţilor angajatorilor.

Campania începută în luna iulie 2019 s-a soldat cu patru angajatori sancţionaţi la care s-au aplicat opt sancţiuni contravenţionale (două amenzi şi şase avertismente). Valoarea amenzilor a fost de 18000 lei. S-au dispus opt măsuri de remediere a deficienţelor constatate. Deficienţele s-au referit la: neinstruirea periodică de către conducătorul locului de muncă, nerealizarea măsurilor dispuse în controalele anterioare, neîntocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă.

A doua campanie desfăşurată s-a referit la aprecierea calității evaluării riscurilor și a măsurilor privind riscurile ergonomice.

Reprezentanți ai șapte state membre (Cipru, Danemarca, Grecia, Finlanda, Polonia, România și Suedia – președinte) au înființat WG EMEX în septembrie 2017 care este un grup de lucru pentru riscurile emergente în materie de securitate și sănătate în muncă.

Acţiunea a fost îndreptată asupra modului în care inspectorii de muncă efectuează controalele, evaluează riscurile şi dispun măsurile aferente disfuncţionalităţilor constatate.

Pe parcursul campaniei s-a urmărit modul de identificare al riscurilor şi a lucrătorilor expuşi acestora. În evaluarea riscurilor de la locurile de muncă au fost  avute în vedere cele ergonomice, cum ar fi ergonomia vizuală, iluminatul ambiental precum şi fizice, cum ar fi vibraţiile, zgomotul, temperaturile prea ridicate sau prea scăzute.

Evaluările s-au referit la modul de stabilire a nivelurilor de risc, la modul de constatare şi la aplicarea măsurilor de prevenire şi protecţie dispuse.

Au fost controlate 80 de întreprinderi la care lucrau 5537 de angajaţi, din care 2991 femei, 285 tineri până în 24 de ani şi 177 persoane cu vârsta peste 60 de ani.

Au fost aplicate 10 avertismente unui număr de nouă angajatori.

Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate