.

Soluții pentru rezolvarea problemei colectării deșeurilor în Valea Jiului

În contextul existenței riscului ca zona 4 a județului Hunedoara să se confrunte cu o criză a deșeurilor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a mediat o amplă dezbatere care s-a finalizat cu soluții concrete.

Președintele CJ Hunedoara a invitat la dialog primarii celor 8 localități care constituie zona 4 (Vasile Jurca, Tiberiu Iacob Ridzi, Nicolae Dunca, Cristian Merișanu,  Lucian Resmeriță, Dănuț Buhăescu, Daniel Răducanu și Petru Dorin Marc) în cadrul unei întâlniri la care au participat și directorul POS Mediu, Mihai Popescu, directorul general POIM, Bogdan Chițescu, directorul ADI Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara, Dan Stoian, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram și reprezentanți ai operatorului.

Principala problemă ridicată în cadrul întâlnirii a vizat modul de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu.

„Le mulțumesc domnilor primari pentru că au tratat cu responsabilitate această problemă și pentru că au înțeles că această activitate de colectare a deșeurilor trebuie să fie susținută conform angajamentelor și prevederilor legale în vigoare. Avem promisiunea că toate cele 6 consilii locale vor adopta hotărâri care vor reglementa corect modul de finanțare a activității”, a declarat Laurențiu Nistor.

În aceste condiții, administrațiile locale vor respecta obligațiile legislative ce decurg din aplicarea OUG 74/2018 și vor aproba tarife diferențiate pentru fracțiile de deșeuri colectate separat de la  persoanele fizice și de la persoanele juridice, dar și implementarea principiului „Plătește pentru cât arunci”, prin care se recompensează efortul de colectare selectivă, respectiv se penalizează colectarea în amestec.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate