Spitalul din Hunedoara face teste la cerere pentru depistarea COVID-19

Spitalul Municipal „dr.Alexandru Simionescu” din Hunedoara poate efectua testări contra-cost pentru depistarea noului coronavirus la persoanele care solicită acest lucru. Costul unei test se ridică la 250 de lei, iar recoltarea probelor se va face la domiciliul solicitantului, cu ajutorul unei echipe mobile a spitalului.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii va deconta testele pentru depistarea noului coronavirus, efectuate pentru persoanele care se încadrează în ceea ce numeşte “definiţia de caz”. Este vorba despre pacienţii care prezintă simptomele infecţiei cu COVID-19, dar şi de persoanele care au fost în contact cu un caz depistat pozitiv la noul coronavirus.

Spitalul va continua însă şi testarea persoanelor care nu se încadrează în definiţia de caz, cum sunt cadrele medicale din unitatea medicală sau pacienţii care se internează în spital, chiar dacă nu prezintă simptomele bolii, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului.

„Personalul medical din spital a fost testat deja, în afara definiţiei de caz. De asemenea, sunt testaţi toţi pacienţii care sunt internaţi în spital, la indicaţia medicului curant, pentru a preveni răspândirea virusului. Aceste teste vor fi suportate din bugetul spitalului”, a declarat managerul unităţii medicale, Radu Budae.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.