.

Subprefectul Călin Marian, în control în comuna Vața de Jos

Prefectul județului Hunedoara, Vasilică Potecă, se asigură că în localitățile hunedorene afectate de inundațiile din luna iunie, au început lucrările din banii acordați de Guvernul României pentru eliminarea distrugerilor provocate de ape.

Astfel, din partea Instituției Prefectului-Județul Hunedoara, subprefectul Călin Petru Marian a verificat stadiul lucrărilor din comuna Vața de Jos și a discutat cu locuitorii din satele unde au avut loc inundații puternice.

În urma deplasării în această zonă, subprefectul Călin Petru Marian precizează:

“În Vața de Jos au început lucrările de amenajare hidrotehnică, decolmatare și refacere a malurilor, și se desfășoară conform programului stabilit. Le mulțumesc locuitorilor pentru colaborare și implicare. Îi asigur de tot sprijinul Instituției Prefectului pentru ca aceste lucrări să fie realizate la timp și de calitate.”

Reamintim că guvernul, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a alocat pentru judeţul Hunedoara aproape 57 milioane lei.

Aceste finanțări sunt folosite la refacerea obiectivelor de infrastructură locală (drumuri județene, drumuri comunale, străzi, drumuri vicinale, drumuri auto forestiere, poduri, podețe, traversări pietonale, rețele de alimentare cu apă, rețele de canalizare, stații de epurare, etc.), locuințe, anexe gospodărești, obiective socio-economice, lucrări hidrotehnice și terenuri agricole cultivate.

Totodată, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a acordat despăgubiri familiilor ale căror gospodării au fost afectate de revărsarea apelor.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate