.

Tenis de câmp: Simona Halep nu va participa la US OPEN

Aflată acum pe locul doi în WTA, românca Simona Halep, a anunţat că este ”puţin probabil” să participe la turneul de Mare Şlem US Open, din cauza protocolului sanitar strict impus de organizatori, în contextul pandemiei de coronavirus.

Federaţia americană de tenis (USTA) a primit aprobarea să organizeze turneul la New York, conform calendarului iniţial, între 31 august şi 13 septembrie, însă fără spectatori iar guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a anunţat că Federaţia americană de tenis va lua ”măsuri extraordinare de precauţie” pentru a proteja jucătorii, inclusiv testarea masivă, curăţenie suplimentară, mai mult spaţiu în vestiar şi cazare specială.Mai multe amănunte despre aceste măsuri vor fi oferite de către USTA şi organizaţiile jucătorilor profesio­nişti de tenis.
Antrenorul Simonei Halep, australianul Darren Cahill, a declarat că protocoalele sa­nitare de la turneu sunt ”incredibil de dificile” şi probabil nu vor fi acceptate de Simona Halep.
Novak Djokovic şi Ashleigh Barty şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu participarea la ediţia din acest an a US Open și s-au arătat preocupaţi de protocoalele anunţate la US Open, în timp ce australianul Nick Kyrgios a afirmat că USTA a dat dovadă de ”egoism” când a decis să anunţe organizarea ediţiei din acest an a turneului de la Flushing Meadows: “Îmi voi pregăti combinezonul de protecţie împotriva materialelor periculoase atunci când voi pleca din Australia şi apoi va trebui să stau în carantină timp de două săptămâni, la revenirea mea”, a adăugat Kygios.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate