.

Traian Berbeceanu s-a înscris în PNL

Traian Berbeceanu, fost șef al BCCO Alba și în prezent șeful de cabinet al ministrului Marcel Vela, s-a înscris în PNL Deva. Anunțul a fost făcut vineri de președintele filialei locale, Florin Oancea.

„Traian Berbeceanu, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, a trimis în pușcărie mai mulți interlopi din Alba, Hunedoara şi din Sibiu. Ulterior, Berbeceanu a fost implicat într-un dosar despre care presa a scris că ar fi fost fabricat de procurori DIICOT Alba. În iunie 2016, Traian Berbeceanu a fost achitat în primă instanţă pentru mai multe acuzații. În schimb, Ioan Mureşan (fost procuror şef al DIICOT Alba) şi Nicolaie Ioan Cean (fost procuror în aceeaşi structură) au fost condamnaţi la 7 ani, respectiv 2 ani închisoare cu executare. Aceştia sunt acuzaţi că au săvârşit mai multe nereguli în anchetarea poliţistului Traian Berbeceanu”, se arată într-un comunicat al PNL.

În 2007 și 2013, Traian Berbeceanu a fost desemnat „Polițistul anului” la categoria Combaterea Criminalității Organizate.

„Am avut deosebita plăcere și onoare să primesc astăzi în echipa PNL Deva doi oameni deosebiți, doi prieteni: Traian Berbeceanu și Marius Blendea.

Sunt convins că cei mai mulți dintre dumneavoastră îi cunoașteți deja, așa încât prezentarea va fi scurtă.

Comisarul-șef în rezervă Traian Berbeceanu are 52 de ani. El ocupă în prezent funcția de Șef de Cabinet al Ministrului de Interne, Marcel Vela. Este un om în slujba legii, iar numele lui este legat de acțiuni spectaculoase de combatere a criminalității organizate. În 2007 și 2013 a fost desemnat ,,Polițistul anului” la categoria Combaterea Criminalității Organizate.

Doctorul Marius Vasile Blendea, în vârstă de 52 de ani, este medic chirurg la Spitalul Județean de Urgență Deva, șeful secției de Chirurgie Generală. A absolvit Facultatea de Medicină din Timișoara și este unul dintre cei mai iubiți și apreciați medici din județul nostru. Profesează la Deva din anul 2000 și prin mâinile lui iscusite au trecut în această perioadă mii de pacienți pe care i-a vindecat și pentru care a avut întotdeauna un cuvânt de încurajare.

Experiența profesională și calitatea umană a celor doi noi colegi este foarte valoroasă pentru comunitatea noastră!

Mă bucur că Traian și Marius au ales să facă acest pas și vină alături de noi, în cea mai performantă echipă!

Le spun BUN VENIT! în numele meu și al colegilor noștri din PNL și aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru binele Devei și al României!

Nicolae-Florin OANCEA
Președinte PNL Deva”

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate