Un monument pe săptămână: CETATEA ORĂȘTIEI

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva prezintă astăzi în contextul proiectului online, Un monument pe săptămână, un alt monument reprezentativ al județului Hunedoara.

Descrierea monumentului este oferită în rândurile de mai jos de către dr. Daniel I. Iancu, cercetător științific III, Secția de Istorie și Artă a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

<<Începutul secolului al XIII-lea este emblematic din punctul de vedere al atestărilor documentare. Printre actele emise la acea vreme se regăsește și celebra Diplomă Andreiană, emisă în anul 1224, când actualul municipiu Orăștie este menționat prin cetatea sa sub denumirea de Broos. Diploma respectivă a confirmat practic privilegiile acordate sașilor din zonă de către regele Andrei al II-lea, fiul regelui Geza al III-lea și tatăl regelui Bela al IV-lea, al Ungariei, reprezentând astfel „cea dintâi atestare documentară a Orăștiei” (Ion Iliescu, Tiberiu Istrate, Orăștie. 750 de ani, Deva, 1974, p. 44). După cum afirma Hadrian Daicoviciu într-o prefață în a aceluiași volum, „dacă Orăștia ca urbe documentar atestată a împlinit 750 de ani, privirea care ar îmbrățișa întregul ei ținut se poate adânci cu încă peste un mileniu în istorie. Pentru multă lume numele Orăștiei evocă nu numai orașul, ci și, ba poate mai ales, munții care adăpostesc cetățile dacilor” (p. 11).

Interesant este faptul că în incinta cetății, în anii `90 ai secolului trecut, au fost descoperite ruinele unei biserici pe plan rotund. „Cea mai veche construcție din acest ansamblu [Cetatea Orăștiei] a fost o rotondă la est de corul gotic al bisericii reformate… La sfârșitul secolului al XIII-lea se construiește o basilică romanică cu turn de vest, peste care, în secolul al XIV-lea, este ridicată o basilică gotică, iar în jurul anului 1400 se construiește corul actual. Între 1820-1823 în nordul bisericii medievale este construită o biserică pentru comunitatea evanghelică” (Hermann Fabini, Universul cetăților bisericești din Transilvania, Sibiu, 2009, p. 109). Planul cetății este constituit dintr-un zid construit parțial în formă de dreptunghi, completat de un traseu arcuit. Materialul de bază se compune, în marea lui majoritate, din piatră neregulată. Patru turnuri interioare și trei turnuri de flancare, precum și un drum de strajă au asigurat paza cetății până la demantelarea ei și transformarea într-o simplă incintă de zid care bara accesul spre bisericile din interior.

De-a lungul timpului cetatea a mai fost apărată de un șanț cu apă, iar fortificația a beneficiat de o intrare pietonală, „o intrare foarte strâmtă cu ancadrament ogival de factură gotică”, iar pe partea de vest „se distingea o poartă de acces cu ancadrament semicircular de factură romanică târzie, blocată cel mai târziu în secolul al XV-lea” (Zeno Karl Pinter, Mihai Căstăian, Barbacana porții de nord a Cetății Orăștiei, în volumul Sașii și concetățenii lor ardeleni / Die Sachsen und Ihre nachbarn in Siebenburgen. Studia in Honorem Dr. Thomas Nagler, Alba Iulia, 2009, p. 65). Cercetările arheologice din ultimele decenii au surprins și barbacana construită ulterior, a cărei configurație poate fi acum recunoscută în pavajul din fața porții actuale de intrare în cetate, poartă ridicată în stilul neogotic>>, relatează dr. Daniel I. Iancu.

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva vă invită să vizionați propunerea de astăzi, în mediul virtual, pe pagina de facebook a muzeului https://www.facebook.com/MCDRDeva/ și pe site-ul instituției  www.mcdr.ro.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.