Urmărire ca-n filme şi focuri de armă la Hunedoara

În data de 10.01.2020, în jurul orei 19:20, agenţii de poliţie ai Biroului Rutier Hunedoara au efectuat semnale de oprire a unui autoturism care se deplasa pe strada Ion Creangă, din municipiul Hunedoara.

Autoturismul nu a oprit la semnalele polițiștilor, astfel că agenţii de poliţie au pornit în urmărirea acestuia, cu autospeciala de poliţie având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Pe timpul urmăririi, după efectuarea somărilor legale, echipajul de poliție a efectuat mai multe focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția autoturismului (fără a rezulta victime, în urma folosirii armamentului din dotare).

La intrarea în comuna Teliucu Inferior, conducătorul autoturismului a oprit maşina, acesta fiind imobilizat imediat de poliţişti şi condus la sediul subunităţii, pentru cercetări.

Poliţiştii au stabilit că cel aflat la volan, un tânăr în vârstă de 18 ani, din  comuna Teliucu Inferior, nu posedă permis de conducere.

În urma probatoriului administrat, faţă de tânăr poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de  24 de ore.

La data de 11.01.2020, acesta  a fost prezentat la magistraţilor Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care au dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60  de zile.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.