Am trăit cântecul popular din copilărie

Dialog cu prof. Violeta DEMINESCU JURCA, solistă de muzică populară

– Pe scurt, prezentați-ne câteva date biografice.

– M-am născut într-un sat de pe malul stâng al Streiului, raiul copilăriei mele, Sântămăria de Piatră, având parte de dragostea părinților, bunicilor și străbunicilor paterni și materni din Călanu Mic. Am absolvit Liceul Pedagogic din Deva, Facultatea de Psihologie și Pedagogie, Universitatea de Vest Timișoara și un master pe Management și Dezvoltare Durabilă, la Universitatea Politehnică Timișoara.

Sunt profesor în învățământul primar la Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” Călan, metodist al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și conduc Grupul Folcloric „Ziene Sânziene” din Călan.

– Sunteți o cunoscută și apreciată solistă de muzică populară. De unde dragostea pentru cântecul popular, pentru folclor?

– Am crescut cu cântecul popular. Îmi amintesc mai ales ziua de nedeie în satul meu natal, în duminica dinaintea Rusaliilor, zi în care răsuna muzica populară în casa noastră. Simţeam sărbătoarea în toată inima mea de copil. Ascultam la pik-up toate cântecele adevărate ale timpului şi pe marii interpreţi: Ana Munteanu, Achim Nica, Ana Pacatiuş, Maria Ciobanu, Lucreţia Ciobanu şi reprezentanta Hunedoarei, Elena Merişoreanu. Am trăit cântecul popular din copilărie şi-am simţit ritmul jocului popular la nedei şi la ospeţe, când îmi ardea talpa piciorului şi jucam, jucam. Mi-este limpede că din acei ani mi se trage dragostea pentru folclor. Am mai avut parte de a trăi ,,pe viu” tradiţii şi obiceiuri, unele pierdute acum, „zăuitate”, dar nicicând ieşite din sufletul nostru, al celor ce le-am practicat în perioada copilăriei. Şi-mi amintesc, înaintea Crăciunului, de colacii copţi în cuptor pe vatră, de străbunica mea din Sântămaria de Piatră, o ţărancă harnică, deşteaptă şi cu credinţă în Dumnezeu, de ,,brăduleţii” rupţi pentru a ne „însoţi” (un fel de colac cu „creastă”) de  Bunavestire. Şi  câte alte obiceiuri… După ani şi ani aceste comori ce le-am adăpostit în adâncul sufletului au ieşit la iveală în izvoare de cântec, cântec scris, cântec interpretat. Dar cel mai important lucru este că am reuşit a sădi în sufletele elevilor mei dragostea pentru folclor, pentru spiritualitatea ţăranului român şi, în mod deosebit, pentru cântecul popular.

– Vă amintiți cum a fost debutul pe scenă în calitate de interpretă a cântecului popular?

– Ca să fiu sinceră, nu mi-am dorit niciodată să urc pe scenă. M-am rezumat la a instrui copiii, de a crea și dărui cântece interpreților deja consacrați Mariana Anghel, Daniela Tărnăuceanu, Bogdan Toma, Ovidiu Homorodean, Veta Biriș, Lenuța Ungureanu și multor altora. Cu prilejul unei filmări pentru sărbătorile de iarnă, am fost invitată să cânt colinde cu „fetele” din Călan: Lenuța Ungureanu, Dorina Negru, Norica Hațegan, Ioan Șerbesc, Cătălina Pînzariu… Fetele s-au filmat cu piesele proprii, iar eu am cântat „la rece”. După câteva zile, realizatorul emisiunii „Ora de sinceritate” care făcuse filmările de colinde, Adrian Oprea, m-a invitat în emisiunea sa. Și pentru că am impresionat, mi s-a propus să realizez emisiunea de folclor la Unu tv Deva. Cam în același timp, am primit un telefon de la dl. profesor Tiberiu Szelnyan care, spre uimirea mea, m-a invitat în studioul dânsului de înregistrări… Așa am început. Interpret și realizator tv., ambele deodată… „De dor, lume și de drag” s-a numit prima mea emisiune. Apoi  alta „Duminici violete”. Au urmat prezențe la diferite televiziuni din țară, spectacole…

– Care zonă folclorică o reprezentați prin cântecele interpretate ?

– Cu folclor de pe Valea Streiului am început, de fapt mi-am creat cântecele, textul și muzica. Azi nici nu mai ai de la cine culege folclor vechi, autentic. În anii din urmă, am avut o colaborare frumoasă cu d-na Mariana Risipitu și soțul dânsei, Marcel Raț, care mi-au creat linii melodice mult gustate de public: jiene, învârtite, hațegane.

– Vorbiți-ne despre cel mai reușit succes obținut ca solistă de muzică populară.

– Îmi amintesc de vremea când emisiunea „Dor de folclor” propunea publicului cântece ale interpreților hunedoreni și nu numai în cadrul unui concurs duminical. Spre marea mea uimire, una dintre piesele mele a ocupat locul întâi în topul celor cinci piese propuse, surclasând două interprete de marcă, considerate de mine de neegalat. Asta mi-a dat încredere în calitățile mele artistice. Un alt moment de referință este acela în care televiziunea națională m-a invitat pentru a mă sărbători de Florii, alături de nume mari ale folclorului românesc: Sofia Vicoveanca, Viorica Flintașu. A urmat un medalion folcloric realizat de către TVR, pe Valea Streiului. Dar cel mai valoros moment a fost acela în care am fost invitată de către d-na Ana Munteanu, Privighetoarea Banatului, să cânt pe scena festivalului care îi poartă numele… Ani mai târziu, mi-a devenit nașă de cununie, dovadă că Dumnezeu mi-a răsplătit dragostea ce-i purtam încă din copilărie acestei mari artiste a României.

– Dezamăgiri ați avut?

– Nu am avut dezamăgiri, fiindcă nu am avut așteptări prea mari. Vedeți, eu am început să cânt destul de târziu și, cu toate astea, într-un timp relativ scurt, am devenit un artist cunoscut, realizator tv. Am publicul meu care-mi iubește cântecul și care-mi urmărește emisiunile… Folclorul mi-a adus multe bucurii.

– Sunteți și culegătoare de folclor. Care este eficiența acestei pasiuni?

– Vă spuneam că nu prea mai ai de unde culege cântece. În schimb, am adunat în timp expresia spiritualității unui neam, obiecte vechi populare: costume, ceramică, unelte, mobilier, picturi pe sticlă, de altfel cochetez și cu această activitate, în anii de liceu făcusem sculptură în lemn, artă populară, sub îndrumarea profesorului Mircea Lac, un împătimit al tradiției meșteșugărești din Pădureni. Și-mi permit a spune că ia noastră este încă o dovadă a genialității unui neam… De curând am descoperit piatra ca element de limbaj artistic și mi-am creat acasă un rai al meu, folosind această piatră naturală de pe Strei.

– Sunteți cadru didactic. Care calități vă evidențiază calitatea profesională?

– Cred că am această menire, cea de dascăl, pentru că în dragostea de copii mă regăsesc viu și necondiționat. Cred că mă caracterizează răbdarea, optimismul și credința în Divin.

– În timpul liber vă ocupați de educarea cultural artistică a tinerei generații. Ce ne puteți oferi în acest sens?

– „Ziene Sânziene” spune, cred, totul. Generații după generații de interpreți și iubitori ai tradițiilor populare au venit lângă mine. Cred că acesta mi-e rostul în ceea ce-i privește: să-i iau de mână de la vârste fragede, să le deschid o ușă, aceea a frumosului românesc, să-i îndrum o parte din drum,    creându-le cântece potrivite fiecărei vârste sau zone folclorice pe care o reprezintă: Ardeal, Banat, Moldova, Oltenia ori Maramureș, după ce rădăcini sau chemare are fiecare, apoi să le dau drumul… Din urmă vin mereu alții, aș putea spune că la Călan am creat o pepinieră de talente. Sunt fericită de ceea ce am putut realiza.

– Am aflat că iubiți și arta scrisului. Cum comentați?

– Cred că e din neam. Iertați-mi lipsa de modestie, dar sunt mândră de faptul că mă înrudesc prin tată cu scriitorul și criticul literar Romul Munteanu, născut în Călanu Mic, doctorand în literatură română, critic literar și redactor șef al editurii Univers, „un mare dascăl întru libertate în europenitate și europenitate în libertate”, cel care a avut o imensă contribuție la integrarea literaturii românești în cea europeană și, implicit, în cea universală. Și iată-mă  scriind poezie contemporană, am câteva premii la concursuri prestigioase naționale și internaționale. Nu mi-am publicat încă o carte de autor, deși apar în numeroase antologii literare.

„am ars atât de mult/ că nu-mi va ajunge încă/ o viață să-mi împrăștii cenușa/ trecerea poetului e altfel/ te arzi pe tine ca un opaiț/ îți luminezi drumul/ Dumnezeu șade pe prispă/ cârpește o inimă” (din poezia „Și toamna mor poeții” dedicată poetului Eugen Evu – Premiul I, decembrie, 2017 și Premiul Revistei Literatura)

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a considerat vrednică de atâtea daruri, îi mulțumesc pentru fiul și nora mea care mi-au dăruit de curând o nepoțică, pentru toate realizările mele de până acum și, da, mă consider un artist, pentru că un artist își exprimă darul și harul în multiple domenii artistice, iar eu asta fac de când mă știu…

 

Ioan Vlad

Georgeta-Ileana Cizmaș

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.