.

Hunedoara, printre primele judeţe unde a început vaccinarea împotriva COVID-19

Peste 1.300 de persoane din rândul cadrelor medicale s-au vaccinat în judeţul Hunedoara împotriva noului coronavirus, la sfârşitul anului trecut şi în primele zile din acest an. Prima doză de vaccin a fost administrată în judeţul nostru în data de 30 decembrie, medicului ATI Silviu Roşu şi asistentei medicale Rodica Coza, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Astfel, Hunedoara s-a aflat printre primele judeţe din ţară în care a început campania de imunizare împotriva noului coronavirus.

„Este un început bun, pentru că totul este organizat, se ştie procedura. (…) Am început cu un medic şi o asistentă de la ATI, primi care au intrat primii implicaţi în acest fenomen al COVID-19. Chiar doamna asistentă a fost prima care a îmbrăcat un combinezon pentru protecţia împotriva SARS-CoV-2. Am dorit foarte mult ca dânsa, împreună cu şeful secţiei de ATI, să înceapă vaccinarea”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian.

Medicul care s-a vaccinat împotriva noului coronavirus a apreciat că oamenii trebuie să fie responsabili şi să se imunizeze, având în vedere impactul pe care SARS-CoV-2 l-a avut asupra vieţii normale pe care o trăiam până la debutul pandemiei.

„Nu poţi să obligi pe nimeni să se vaccineze. Este o decizie voluntară. Cred că ne vrem vieţile înapoi şi dintr-un minim spirit civic toată lumea ar trebui să se vaccineze. Dacă ne este dor să mergem la film, la teatru, dacă vrem să mergem la bunici sau dacă dorim să lăsăm copiii să meargă înapoi la şcoală, atunci trebuie să ne vaccinăm”, a spus dr. Silviu Nicolae Roşu, de la secţia ATI a SJU Deva.

La rândul său, asistenta medicală Rodica Coza a arătat că vaccinul nu doare, că se simte bine şi că este nevoie ca oamenii să înţeleagă importanţa vaccinării.

„Vreau să se termine odată cu această boală. Eu nu am fost bolnavă. Primul caz de COVID-19 a fost, la SJU Deva, prin 20 martie. A fost aşa, ciudat, parcă simţeam că murim cu toţii. E greu. Am şi plâns pentru că am avut cunoştinţe în rândurile celor bolnavi”, a menţionat asistenta medicală.

Potrivit directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, Sebastian Mezei, în judeţul Hunedoara au fost organizate zece centre de vaccinare pentru personalul medical. În ceea ce priveşte populaţia, el a apreciat că procesul de vaccinare va începe, cel mai probabil, la sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie. Oamenii se vor putea înregistra pe platforma online de programări la nivel naţional sau prin medicul de familie.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate