.

SCRISOARE DESCHISĂ PRIVIND SITUAȚIA SCHIMBĂRII DIRECTORILOR DE ȘCOLI PE CRITERII POLITICE

SCRISOARE ADRESATĂ:

Domnului Sorin-Mihai Cîmpeanu, ministrul Educației,

Domnului Ilie Pârvan, inspector școlar general,

 

Stimați reprezentanți ai statului român,

În județul Hunedoara, au fost schimbați 40 de directori de școli, ca urmare a deciziei politice a PNL. Un partid care a susținut depolitizarea administrației publice, un partid care a acuzat PSD de numiri politice, dar care în prima lună de guvernare face exact ceea ce pretindea ca fiind impostură. Rezultatul deciziilor dumneavoastră îi va afecta în mod direct pe elevi, dar și pe profesori. Dincolo de impostura de care dați dovadă, vă precizez doar câteva dintre reglementările care nu au fost respectate.

Așadar, procedura elaborată la nivelul județului Hunedoara, semnată și publicată, devenind astfel act administrativ cu caracter obligatoriu și care produce efecte juridice, prevede că postul va fi ocupat de cel care are cel mai bun punctaj, facem referire la punctul IV din procedura operațională de selecție.

Comisia constituită la nivelul Inspectoratului Județean Hunedoara nu a făcut dovada că a respectat această prevedere din procedura operațională, deoarece lista care cuprinde rezultatele selecției precizează doar codul candidaților cărora le-a fost aprobată detașarea, fără afișarea punctajului obținut de niciunul dintre candidați. Practic, nu v-ați respectat propria procedură.

De altfel, procedura operațională nu oferă candidaților posibilitatea de a contesta punctajele obținute, având în vedere faptul că vorbim de un concurs de evaluare a dosarelor și conform grilei de evaluare se notează atât CV-ul cât și scrisoarea de intenție a fiecărui candidat. Având în vedere aceste aspecte, cum puteți dovedi că evaluarea dosarelor s-a realizat corect și transparent?

Mai mult decât atât, având în vedere faptul că ne aflăm la mijlocul anului școlar, aceste modificări pot produce efecte nedorite, cu consecințe negative atât pentru elevi cât și pentru unele cadre didactice. Mai exact, vor avea loc modificări în încadrări, iar schimbarea cadrului didactic în apropierea evaluărilor nu este recomandată, chestiune lesne de înțeles de către oricine. Totodată, există riscul ca profesoii care au ocupat până acum aceste catedre rezervate să rămână fără normă didactică.

De asemenea, vă aduc la cunoștință că există candidați care nu îndeplinesc condițiile minime de ocupare a unei funcții de conducere, mai exact nu fac parte din Corpul Național de Experți în Management Educațional sau alții nu se încadrează în prevederile punctul III, litera d, din procedură, referitor la calificativul maxim în ultimii patru ani școlari.

În final, vă menționez că toți directorii schimbați zilele acestea au promovat un concurs în urmă cu patru ani și majoritatea au avut rezultate remarcabile în activitatea managerială, fapt ce poate fi dovedit de către fiecare director în parte.

Am convingerea că veți verifica problemele grave semnalate, pentru că dincolo de politică, trebuie să aveți luciditatea și conștiința să realizați că aici primează interesul superior al elevilor, educația lor și respectul față de cadrele didactice. Ca să nu mai amintim faptul că ne aflăm într-o situație cu totul specială, în care elevii noștri învață online de aproape un an.

 

Cu multă considerație,

Laurențiu Nistor,

Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate