.

Şoferi băuţi sau fără permis de conducere, prinşi în trafic de poliţiştii hunedoreni

În toate cauzele prezentate mai jos, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

• În data de 17.01.2021, în jurul orei 15:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șoimuș au observat pe D.C. 22, în satul Trestia, un autoturism al cărui conducător a refuzat să oprească la semnalele regulamentare efectuate de agenţii de poliţie. Prin urmare, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, care a fost oprit în scurt timp.  În urma verificărilor, poliţişti au stabilit că cel aflat la volan, un tânăr de  28 de ani, din comuna Băița, nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

• În data de 16.01.2021, în jurul orei 18:30, poliţiştii au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Vulcan, care conducea un autoturism pe strada Teodora Lucaciu, din municipiul Vulcan, deşi se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu  aparatul etilotest, rezultatul indicat a fost  de 0,72 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

• La data 16.01.2021, în jurul orei 01.00, poliţiştii au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 64 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism  pe bulevardul  22 Decembrie, din Deva.  În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,74 mg/l, alcool pur în aerul expirat (motiv pentru care s-a întocmit dosar penal). Bărbatului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a  fost ţi sancționat contravențional întrucât nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege, pentru controlul în trafic.

• La data 16.01.2021, în jurul orei 03:15, poliţiştii au  observat un autoturism care a ieșit dintr-o parcare de pe bulevardul  22 Decembrie, din Deva. Având în vedere restricțiile de circulație pe timp de noapte impuse prin Legea 55/2020, poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, folosind semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul autoturismului a mărit viteza de deplasare. Continuând urmărirea maşinii, poliţiştii au reușit oprirea acesteia pe Aleea Romanilor, stabilind că cel aflat la volan este un bărbat  de 64 ani, din Deva (care mai fusese oprit de poliţişti în trafic, în aceeaşi noapte, în jurul orei 01:00). Bărbatul a fost supus testării cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De această dată, pe numele bărbatului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului dar și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere (întrucât tot la data de 16.01.2021, deoarece se afla sub influența băuturilor alcoolice, acestuia i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice).

•  La data de 16.01.2021, în jurul orei  05:10, polițiștii Biroului Rutier Deva au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din  judeţul Alba, fără ocupație, care conducea un autoturism pe Aleea Saturn, din Deva. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au stabilit că aceasta figura având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat, cel în cauză fiind şi sancționat contravențional pentru lipsa poliței R.C.A. și a documentelor obligatorii.

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate