.

40 de Mucenici, sfinţişori şi pahare cu rachiu. Tradiţii şi reţete

Sărbătoare creştină marcată în 9 martie şi în calendarul popular ca început al anului agricol, Ziua Mucenicilor încheie capricioasele zile ale babelor, lăsând loc mai caldelor zile ale moşilor. Tradiţional, de Măcinici se curăţă casa, se alungă gerul, femeile coc 40 de sfinţişori din aluat şi bărbaţii beau câte 40 sau 44 de pahare de rachiu.

Sfinţii 40 de Mucenici prăznuiţi de Biserica Ortodoxă au fost soldaţi creştini, romani, greci şi armeni din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia, care au trăit la începutul secolului IV, în vremea împăratului Licinius. Au refuzat să se închine idolilor şi Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a întemniţat, au fost bătuţi cu pietre şi după 8 zile de chinuri au fost condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. La miezul nopţii, unul dintre cei 40 şi-a renegat credinţa şi a ieşit din apa îngheţată, dar a murit înainte de a ajunge în baia caldă pregatită pentru cei ce s-ar fi închinat idolilor.

Ceilalţi rămaşi să îndure gerul au început să se roage şi rugăciunea a făcut ca apa lacului să se încălzească, gheaţa să se topească şi 40 de cununi strălucitoare să coboare asupra mucenicilor. Uimit de aceste minuni, unul dintre soldaţii de pază s-a aruncat în apă mărturisind că şi el este creştin şi pe cap i s-a aşezat a 40-a cunună. Cu toţii au fost scoşi vii din apă, dar ca pedeapsa trupurile lor au fost arse şi oasele aruncate în lac.

La trei zile, Sfinţii li s-au arătat episcopului Petre cerând să fie scoşi din apă şi creştinii le-au luat atunci trupurile şi le-au îngropat cu mare cinste.

Cei patruzeci de Sfinţi Mucenici sărbătoriţi în 9 martie sunt:

Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domiţian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

O legendă geto-dacică spune că ar fi fost 44 de mucenici, tot atâţia câte sunt şi zilele dintre 9 Martie şi 23 Aprilie, când este prăznuit Sfântul Mucenic Gheorghe, omorât în anul 330 tot pentru credinţa sa creştină.

Părticele din sfintele moaşte ale celor 40 de Mucenici se găsesc şi la Mănăstirea Antim din Bucureşti. http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate