.

5 octombrie – Ziua Profesorului: zi liberă pentru elevi și profesori

Marți, 5 octombrie, va fi zi liberă pentru elevi și profesori. Se sărbătorește Ziua Mondială a Educaţiei marcată în fiecare an, începând cu 1994.

Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă.

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”.

Ziua Profesorului și Ziua Mondială a Educaţiei este sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie. În 2021, de Ziua Educației, se marchează 55 de ani de la adoptarea Recomandării UNESCO și a Organizației Internaționale a Muncii cu privire la statutul cadrelor didactice (1966).

La noi în țară, Ziua Educației (și Ziua Profesorului) este marcată diferit de Ziua Învățătorului (5 iunie) începând cu anul 2013, potrivit unei decizii luate de Ministrul Educației Naționale.

Această recomandare, alături de cea „privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.

Pentru a fi recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice ”Education International” a lansat la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial.

Totodată, a fost instituit Premiul Hamdan (2008) pentru a recompensa performanţele profesorilor.

Acesta este acordat din doi în doi ani şi constă în suma de 300.000 de dolari americani, care se împart între trei laureaţi ale căror proiecte îşi propun să îmbunătăţească performanţele şi eficienţa profesorilor.

Numele distincţiei vine de la susţinătorul proiectului, Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973).

Cum a fost sărbătorită Ziua educației

La împlinirea a 50 de ani de la adoptarea „Recomandării privind statutul profesorilor”, în 2016, Ziua mondială a educaţiei s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate şi subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, ci şi de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor.

Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învăţământul primar universal, şi încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învăţământului secundar general (gimnazial).

În anul 2017, când s-au împlinit 20 de ani de la „Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învăţământul superior”, această zi a fost sărbătorită sub sloganul „Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor”, reluând tema din 2015.

În 2020, în contextual pandemiei COVID-19, această zi este marcată sub sloganul „Profesorii: Conducerea în criză, reimaginarea viitorului”.

Problema conducerii cadrelor didactice în legătură cu răspunsurile la crize nu este doar oportună, ci este esenţială în ceea ce priveşte contribuţiile pe care cadrele didactice le-au adus pentru a oferi învăţare la distanţă, pentru a sprijini populaţiile vulnerabile, pentru a redeschide şcolile şi pentru a se asigura că lacunele în materie de învăţare au fost atenuate.

Discuţiile vor aborda rolul profesorilor în consolidarea rezilienţei şi conturarea viitorului educaţiei şi al profesiei didactice, potrivit site-ului en.unesco.org.

În ţara noastră, Ziua mondială a educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”).

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate