.

8 noiembrie – Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Sunt sărbătoriți în fiecare an, la data de 8 noiembrie, considerați a fi drept conducătorii cetelor de îngeri și păzitorii oamenilor de la naştere până la moarte. Tot acum Biserica Ortodoxă prăznuiește, pe lângă Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, toate Puterile Cereşti cele fără de trupuri, care nu s-au despărţit de Dumnezeu. Ziua de 8 Noiembrie
Este a noua lună de la creație, care s-a săvârşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngereşti, numărul opt fiind simbolul vieții veșnice.
În tradiția creștină
Arhanghelii Mihail și Gavril sunt călăuze ale sufletelor în drumul spre rai. Despre Arhanghelul Mihail se spune că poartă cheile raiului, este un înfocat războinic împotriva diavolului, veghind totodată la căpătâiul bolnavilor dacă acestora le este dat să moară, sau la picioarele lor, dacă le e dat să mai trăiască. Arhanghelul Gavriil este aducătorul veștilor bune, el vestind Fecioarei Maria nașterea Mântuitorului lumii, Pruncului Iisus.
Sfântul Arhanghel Mihail
Al cărui nume în limba ebraică înseamnă “Cel ce este asemenea lui Dumnezeu”, este voievodul oştilor cereşti şi cel dintâi din ceata Sfinţilor Arhangheli. Poartă sabie de foc, are menirea de a păzi legea lui Dumnezeu, de a birui puterea vrăjmaşilor, fiind și cel care s-a certat cu îngerii răi. Dacă la început toți îngerii erau buni și înțelepți, după încercarea la care i-a supus Dumnezeu, înainte de Facerea Lumii, o parte dintre ei, adică cei conduşi de Lucifer, s-au răzvrătit. Atunci, spune Scriptura, ”a fost mare război în cer, au început a cădea mulţime de îngeri, toate puterile cereşti tulburându-se, iar Arhanghelul Mihail  a strigat: ”Să luăm aminte”! Din clipa aceea, a încetat căderea îngerilor, căci toţi luând aminte de glasul lui şi la greşeala îngerilor răi, au căzut înaintea slavei lui Dumnezeu, preamărind numele Lui”. Arhanghelul Mihail s-a certat cu diavolul în pustiul Arabiei pentru trupul lui Moise, zicând: ”Certe-te pe tine Domnul!” (Iuda 1, 9). A însoţit  poporul ales din Egipt în pământul făgăduinţei și a adus cele zece pedepse peste poporul cel împietrit al lui Faraon. De asemenea, el s-a arătat păzitorul oştilor lui Isus Navi, căruia i-a zis: ”Eu sînt Voievodul oştilor Domnului şi acum am venit”. (Iosua 5, 14).
Sfântul Arhanghel Gavriil

Considerat a fi mesagerul veștilor bune, al cărui nume în limba ebraică înseamnă ”bărbat-Dumnezeu”, nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. Potrivit Noului Testament, el a fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi, Ioachim şi Ana. A vestit în templu Sfântului Zaharia că soţia lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul, a dus vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil. Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea Fecioarei Maria când petrecea în templu, i se arăta adesea şi-i descoperea taine negrăite, aducându-i hrană îngerească. El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui Hristos, rostind cel dintâi numele Mântuitorului Iisus. El a pus nume Sfântului Ioan Botezătorul și a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. Tot el l-a liniştit pe Iosif, poruncindu-i să fugă în Egipt împreună cu Fecioara Maria și Pruncul, apoi să se reîntoarcă în Nazaret.Este ocrotitorul fecioarelor și mamelor, păzeşte pruncii, duce rugăciunile cele fierbinţi la Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. Ajută la înmulţirea şi mântuirea neamului omenesc.

Credințe și obiceiuri

  • În sâmbăta dinaintea sărbătorii Arhanghelilor Mihail și Gavriil se dau pomeni de sufletul morților, se aprind lumânări, ziua numindu-se ”Moșii de Arhangheli”.
  • Despre cei care lucrează în ziua de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil se spune că se vor chinui în ceasul morții.
  • Tot în această zi, se aprind lumânări atât pentru cei vii, cât și pentru cei dispăruți în împrejurări mai puțin tragice.

Cornelia Holinschi

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate