.

A fost finalizat Studiul de Fezabilitate pentru noul stadion din Hunedoara

Noul stadion care se doreşte a fi ridicat în municipiul Hunedoara prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii va avea 10.500 de locuri dispuse pe două „inele”, parcare subterană, două căi de acces rutier, mai multe zone pietonale şi toate facilităţile unei astfel de construcţii, la standardele actuale.  

Compania desemnată pentru realizarea studiului de fezabilitate a finalizat documentaţia şi a predat-o beneficiarului – Compania Naţională de Investiţii – entitatea care va trebui să parcurgă, mai departe, paşii necesari pentru realizarea efectivă a obiectivului.

Valoarea totală a investiţiei necesare este estimată la 54 de milioane de euro.

„Mai sunt câţiva paşi importanţi pentru a ajunge la faza construirii efective a noului stadion. Mai întâi, proiectul trebuie să treacă prin patru comisii inter-ministeriale. Apoi va fi nevoie de o hotărâre de guvern. Abia după aceea Compania Naţională de Investiţii va putea să înceapă procedurile de licitaţie pentru desemnarea firmelor care se vor ocupa de proiectul tehnic efectiv şi de lucrările în sine. Eu sper ca ridicarea noului stadion de la Hunedoara să înceapă în anul 2024. Mă bucură faptul că firma care s-a ocupat de studiul de fezabilitate a venit cu un concept modern şi util, bine adaptat amplasamentului şi nevoilor oraşului. Sunt conştient că microbiştii hunedoreni sunt nerăbdători, dar nu se poate „sări” nicio etapă, mai ales că este vorba despre o investiţie consistentă, estimată la 54 de milioane de euro, susţinută integral din bugetul CNI. Vom susţine cu tot ce putem acest proiect foarte important nu doar pentru oraş, ci pentru întregul judeţ”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

            Noul stadion va fi ridicat pe amplasamentul actualei arene fotbalistice hunedorene. Cheltuielile de demolare a vechiului stadion vor fi suportate de Primăria municipiului Hunedoara şi Consiliul Judeţean.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate