A fost inaugurată Piaţa Regina-Mamă Elena în oraşul Petach Tikva din Israel

Duminică, 4 aprilie 2021, în orașul Petach Tikva din Israel, a avut loc inaugurarea Pieței Regina-Mamă Elena a României.

Cu acest prilej, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a transmis un mesaj video înregistrat.Evenimentul a reunit oficiali israelieni, supraviețuitori ai Holocaustului și familiile lor, precum și reprezentanți ai comunității israelienilor originari din România.Au luat cuvântul dl. Rami Greenberg, primarul orașului Petach Tikva, E.S. dl. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel, E.S. dl. David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România, dna. Nava Boker, Președintele organizației Yad Ezer Lechaver, dl. Eyal Fabian, reprezentantul Uniunii Evreilor Originari din România (AMIR), dl. Moni Seinstein, președintele Organizației Centrale a Evreilor din România (HOR) din Petach Tikva.Inițiativa de a denumi o piață în memoria Reginei-Mamă Elena reprezintă un gest cu o semnificație simbolică deosebită, care reflectă legăturile strânse între România și Israel. Regina-Mamă Elena a primit din partea Yad Vashem titlul „Drept între popoare”, în anul 1993, pentru curajul său în salvarea evreilor în timpul Holocaustului din România, în special pentru acțiunea ei hotărâtoare în împiedicarea deportării evreilor către lagărul de exterminare de la Belzec, în toamna anului 1942, precum și pentru pledoariile ei, între anii 1943-1944, pentru a permite întoarcerea evreilor și rromilor deportați din Transnistria.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.