.

„Adaptarea, completarea și îmbunătățirea infrastructurii de vizitare în ariile protejate din Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat”

În perioada 1 iunie – 15 octombrie, Asociația de Turism Retezat a implementat în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, Geoparcul Internațional UNESCO, Societatea Română de Sălbăticie, Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara și Asociația Drag de Hațeg, proiectul “Adaptarea, completarea și îmbunătățirea infrastructurii de vizitare în ariile protejate din Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat”, finanțat de către MOL România și Fundația pentru Parteneriat, prin Programul Spații verzi (valoare totală – 46 872,5 lei).

Scopul proiectului l-a constituit reabilitarea, adaptarea și completarea unor elemente de infrastructură din ariile protejate de pe teritoriul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat.

„Proiectul care este finalizat zilele acestea a vizat, după îi spune și titlul, îmbunătățirea infrastructurii de vizitare pe teritoriul celor trei arii naturale protejate din Țara Hațegului. Astfel, dacă discutăm despre Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, aici au fost urmărite două obiective – adaptarea, completarea și reabilitarea expoziției de la Casa Geoparcului din Hațeg și de la Casa vulcanilor din Densuș – în parteneriat cu Asociația Drag de Hațeg, îmbunătățiri fiind aduse inclusiv la observatorul de păsări amenajat acolo de către Asociația de Turism Retezat în urmă cu doi ani. Un alt obiectiv important în cadrul proiectului a fost îmbunătățirea traseului “Natura lângă noi”, destinat persoanelor cu dizabilități, care din nefericire nu au șansa de a urca pe un traseu montan, de exemplu, la fel de ușor ca noi, cei fără probleme de sănătate. Inițial, acum doi ani când am gândit acest traseu împreună cu partenerii noștri de la Administrația Parcului Național Retezat și Societatea Română de Sălbăticie, ne-am dorit ca el să fie un traseu care să se adreseze persoanelor cu diferite tipuri de dizabilități, iar toate instalațiile de acolo să facă uz de simțuri, pentru că natura trebuie să fie atinsă, auzită, mirosită. Anul acesta, alături de un nou partener – Asociația Nevăzătorilor din România, am reușit să adăugăm, în limbaj Braille, explicațiile necesare persoanelor cu deficiențe de vedere. Vizitatorii interesați sunt așteptați la Nucșoara, la sediul Administrației Parcului Național Retezat, în timpul programului de vizitare următor: Luni – Joi: 08:00 – 16:00, respectiv Vineri: 08:00 – 14:00, iar dacă sunt grupuri care doresc să ajungă acolo în weekend, trebuie să anunțe acest lucru, de preferat cu o zi înainte, la numărul de telefon  0733 888 586 sau pe adresa de email: [email protected]” – Anca Rusu, managerul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat și coordonator de proiect.

Tot în cadrul aceleiași aplicații, a fost realizat, în parteneriat cu specialiști de la Universitatea din București, Societatea Paleontologilor din România și GeoEcoMar, traseul tematic „Bine ai venit la Marea Tethys!”, traseu amenajat pe teritoriul comunei Pui, care dorește să facă legătura între cele trei arii naturale protejate din zonă, Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Parcul Național Retezat și Parcul Natural Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, plus un geoparc internațional UNESCO, Geoparcul Țara Hațegului, toate făcând parte parțial sau total din Destinația ecoturistică Țara Hațegului – Retezat. Deși foarte aproape una de alta, aceste arii protejate au locuri cu povești geologice, naturale și culturale diferite și interesante care se completează una pe alta. Pentru a putea parcurge tot traseul care spune povestea geologică a locurilor, sunt necesare cel puțin două zile, astfel vizitatorii vor trebui să se cazeze în zonă cel puțin două nopți dacă doresc să parcurgă doar acest traseu. „Noutatea vine din partea partenerilor de la Asociația Geocaching România, care fac traseul acesta mai atractiv și mai interactiv, prin poziționarea unor puncte și instalații specifice.Geocaching este un joc cu milioane de adepți în toată lumea, bazat pe poziționare GPS, care constă în găsirea unor cutii cu ‘comori’ numite geocache sau cache, care sunt ascunse la anumite coordonate geografice. Totul este înregistrat pe site-ul www.geocaching.com, unde pot fi văzute toate coordonatele cutiilor (cache-urilor) existente în lume. Un cache obișnuit este de fapt o cutie mică închisă ermetic ce conține o hârtie numită logbook. Cutiile mai mari pot conține diverse jucării sau lucruri de mică valoare ce se pot lua dacă sunt înlocuite cu altele. Geocaching-ul este descris ca fiind „un joc high-tech de-a v-ați ascunselea” „, a mai menționat Anca Rusu.

Un ultim obiectiv atins prin proiect și realizat împreună cu Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara a făcut referire la monitorizarea, mentenanța și suplimentarea marcajelor pentru traseele de cicloturism din Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat.

Începând din 2015, ATR este unitatea de management a Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat, structură certificată de către Ministerul Turismului din anul 2016. În vederea dezvoltării și promovării, Destinația este susținută financiar de către Romanian American Foundation și Fundația pentru Parteneriat. Acesta este cel mai important proiect derulat de către ATR, în care o contribuție importantă îl are și parteneriatul public-privat constituit, alcătuit din: Administraţia Parcului Naţional Retezat, Geoparcul Internațional  UNESCO Ţara Haţegului – Universitatea din Bucureşti, Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, Instituţia Prefectului judeţul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi “Decebal” Hunedoara, Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Colegiul Naţional “I.C. Brătianu” Haţeg, nouă Unități Administrativ – Teritoriale din Ţara Haţegului, Asociaţia Intercomunală Ţara Haţegului şi mai mulți operatori în turism.

Prin activităţile pe care le desfăşoară, asociaţia se adresează atât turiştilor interesaţi de întreaga ofertă a Ţării Haţegului şi parcurilor naționale/naturale partenere, precum și elevilor din şcolile judeţului Hunedoara şi nu numai, pasionați de turism, tradiţii, dobândirea de abilităţi care să le permită manufacturarea de obiecte tradiţionale în mod organizat, sau producătorilor locali de produse tradiţionale din Ţara Haţegului şi membrilor comunităţilor din acestă zonă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate