.

ADI Deșeuri Hunedoara – precizări pentru ridicarea și colectarea deșeurilor menajere

Potrivit unui comunicat de  presă  emis de către ADI Deșeuri Hunedoara, începând cu luna noiembrie 2021,  a intrat în vigoare aplicarea prevederilor legislative prevăzute în OUG 74/2018 (actuala OUG 92/2021), în cele 3 zone din județul Hunedoara, respectiv Zona 1 Brad,  Zona 2 Hațeg și Zona 3 Centru, unde operatorul serviciului de salubrizare este SC Brai Cata SRL.

Pentru fiecare dintre cele trei  zone de delegare, operatorul SC BRAI CATA SRL și-a asumat Graficele calendar de aplicare a măsurilor în vederea implementării procedurii, conform cu OUG 74/2018.

Aceste grafice cuprind programul de investiții pe care operatorul nu le-a realizat până la acest moment și astfel, nu a asigurat infrastructura, pentru a proceda la utilizarea frecvențelor de colectare stabilite prin noul Regulament al serviciului de salubrizare pentru Județul Hunedoara.

Modificarea frecvenței de colectare și tipul de recipiente pentru colectarea separată, alături de toate prevederile legislative pentru transpunerea legislației sunt propuse de către aparatul tehnic al ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,,SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA” (A.D.I. S.I.G.D. HUNEDOARA)  și sunt cuprinse în Regulamentul de Salubritate https://www.adideseurihd.ro/2020/wp-content/uploads/2021/12/Regulament_serviciul_de_salubrizare_pentru_jud_Hunedoara.pdf  . 

Regulamentul de salubrizare a fost aprobat prin hotărâri de consiliu local al primăriilor și însușit de către operatorul SC BRAI CATA SRL, prin semnarea actelor adiționale la contractele de delegare.

În același comunicat, ADI Deșeuri Hunedoara își cere  scuze pentru disconfortul generat de către operatorul SC BRAI  CATA SRL, care a început cu data de 01.01.2022 să colecteze cu frecvențele propuse de către noi prin noul Regulament al serviciului de salubrizare pentru Județul Hunedoara fără ca, în prealabil, să asigure infrastructura prevăzută în actele adiționale la contractele de delegare și implicit în Graficele calendar de aplicare a măsurilor în vederea implementării procedurii conform cu OUG 74/2018,  pentru fiecare zonă de delegare în parte, asumate de către operator.

❗La momentul actual, operatorul SC Brai  Cata SRL colectează în teren după Grafice de Colectare care în prezent nu sunt aprobate de către ADI SIGD Hunedoara❗

🔴Noile Grafice de Colectare devin aplicabile doar după aprobarea acestora de către aparatul tehnic ADI SIGD Hunedoara și după finalizarea perioadei de mobilizare, care presupune din partea operatorului asigurarea infrastructurii pentru îndeplinirea condițiilor din noul Regulament al serviciului de salubrizare pentru Județul Hunedoara.

🔴Vă asigurăm că facem toate demersurile ca operatorul să colecteze la timp toate deșeurile pe care utilizatorii le generează.

Dan Stoian,

Director Executiv

* Asupra conferinței de presă vom reveni în ediția scrisă  a ziarului nostru de vineri.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate