.

Am stabilit graficul lucrărilor de reparații și întreținere a străzilor și trotuarelor din municipiul Deva!

Am avut astăzi, la sediul Primăriei, împreună cu colegul meu Traian Berbeceanu, Administratorul public la municipiului Deva, o ședință operativă cu conducerea Strabag, respectiv cu directorul regional Cătălin Flămânzeanu și directorul filialei Deva, Viorel Beca.

Am stabilit că luni, 12 iunie 2023, dăm ordinul de începere a lucrărilor.

Echipele constructorului vor executa săptămâna viitoare lucrări de reparații stradale (astupare gropi, fisuri în asfalt etc.) în oraș și pe Calea Zarandului (DN 7 – Centura Devei). Acestea vor fi realizate pe timp de noapte pentru a nu perturba traficul în oraș.

Vor fi efectuate și reparații curente la drumuri și trotuare în localitățile aparținătoare municipiului Deva: Archia, Cristur, Bârcea Mică și Sântuhalm.

Vă prezint calendarul de lucrări impus constructorului, în perioada iunie-decembrie 2023:

  • Cartier Dacia: termen de finalizare luna august 2023
  • Cartier Gojdu: termen de finalizare luna septembrie 2023
  • Cartier Micro 15: termen de finalizare luna octombrie 2023
  • Cartier Progresul: termen de finalizare luna octombrie 2023
  • Cartierele Micul Dallas și Liliacului: termen de finalizare luna noiembrie 2023
  • Trotuare strada Mihai Eminescu (tronsonul Casa de Cultură-Astoria, pe ambele sensuri): termen de finalizare decembrie 2023
  • Bulevardele 22 Decembrie și Decebal (de la Dacia Service până la strada Horea, pe toate cele patru benzi): termen de finalizare luna decembrie 2023

Lucrările care se execută vizează: turnări covor asfaltic trotuare și carosabil, înlocuire borduri, ridicări capace de canal la nivelul carosabilului, întreținere drumuri pietruite, marcaje rutiere etc.)

Pas cu pas, TOATE străzile, trotuarele, aleile, parcările din municipul Deva și din localitățile aparținătoare vor beneficia de lucrări de reparații și întreținere.

Lucrăm pentru deveni!

Nicolae-Florin Oancea

Primarul Municipiului Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate