.

Anamaria Gavrilă – Deputat Independent: De ce nu am semnat moțiunea de cenzură.

Moțiunea de cenzură este legitimă. Avem un Guvern de oameni care au dovedit, prin fiecare decizie și acțiune, că ceea ce îi mână în fiecare zi sunt strategiile pentru bani și putere, un fel de joc continuu de a ține scorul. În nici un caz, inima lor nu bate pentru români, pentru nevoile și grijile lor, iar viziunea guvernanților nu este despre cum putem face România Măreață!

A-i ține pe Cîțu și aserviții lui în Guvern înseamnă a scădea, și pe mai departe, așteptările privind integritatea, competențele și dăruirea politicienilor până la nivelul cel mai periculos. Un nivel care stabilește un precedent. Iar orice alt partid care urmează la guvernare va ști că poporul acesta tolerează absolute orice. Până la pierderea demnității și a speranței.

Această criză arată, cel mai simplu, consecințele împingerii în față a unor oameni care sunt servili, ușor de manipulate și controlat. Există o anumită limită până la care poți să faci asta. Natura are, tot timpul, un fel de a compensa și aranja lucrurile. Pentru orice micime, act lipsit de integritate și de omenie, va exista o consecință. Unii speră să scape de cartoful fierbinte înainte să vină dezastrul. Acum dezastrul este aici și singura cale sunt specialiști în funcții cheie, care să fie lăsați să facă ce știu mai bine și ce le spune inima care bate pentru România.

Partidele care simt cu adevărat o responsabilitate pentru români trebuie să prezinte un plan clar de ieșire din criză, oameni pregătiți, cu demnitate intactă. Doar astfel românii și-ar putea redobândi încrederea în clasa politică. De blabla-uri și scos ochii, ne-am săturat. Fiecare partid trebuie să prezinte propunerile lor pentru următorii miniștrii. Dacă scăpăm de actualii, vrem să știm cu ce îi înlocuim.

Florin Cîțu trebuie să plece. Și nu pentru ceea ce a făcut acum 20 de ani, ci pentru ceea ce a făcut de când este într-o funcție de responsabilitate publică. Pentru împrumuturile care condamnă la austeritate, pentru că a închis Mintia fără plan alternativ de producer a energiei electrice pentru țară și pentru că a lăsat mii de oameni în Deva fără apă caldă și căldură în plină pandemie.

Ne-ar fi uns pe suflet ca președintele să arate că e al tuturor românilor și partidelor. Ar fi fost fantastic să dea dovadă de înțelepciune, acceptare și  să-și exercite rolul de mediator pentru criza din Guvern. Ne-a dezamăgit însă ieșind să îl susțină pe cel pe care și-l dorește președinte PNL.

Așadar, nu am semnat moțiunea de cenzură pentru că nici un partid nu a fost responsabil cu adevărat să ne spună cu cine înlocuim Prim-Ministrul și Guvernul actual.

07.09.2021

Deputat Independent Anamaria Gavrilă

Circumscripția electorală 22 HUNEDOARA

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate