.

Angajatorii care vor da 200 lei în plus la salariul minim brut nu vor plăti taxe pentru această sumă

Angajatorii care vor da 200 de lei în plus lunar, voluntar, celor care sunt plătiți cu salariul minim brut pe țară nu vor datora, în perioada iunie – decembrie 2022, taxe salariale pentru această majorare.

Măsura este prinsă într-un proiect de Ordonanță de Urgență adoptat miercuri de Guvern, iar facilitatea fiscală îi va acoperi inclusiv pe cei nou-angajați, în aceeași perioadă, cu un salariu brut de 2.750 de lei.

Ordonanța prevede că angajatorii vor putea să dea celor plătiți cu minimul pe economie 200 de lei în plus, pe lună, fără ca această majorare să ducă la plăți în plus pentru impozit pe venit și contribuții sociale.

Angajații în această situație vor avea o majorare lunară cu 200 de lei a salariului net, adică toată suma va ajunge efectiv în buzunarele lor.

Facilitatea fiscală se va aplica numai angajatorilor care cresc voluntar salariul de la 2.550 de lei la 2.750 de lei (fără a lua în calcul sporurile și alte adaosuri).

Măsura se va aplica numai pentru veniturile din salarii din perioada iunie – decembrie 2022 și numai pentru cei încadrați cu normă întreagă.

Măsura a fost inițiată de Ministerul de Finanțe.

Conform inițiatorilor proiectului, această facilitate fiscală va fi introdusă pentru a ajuta salariații plătiți cu salariul minim pe economie (2.550 de lei în 2022) să facă față mai ușor creșterilor de prețuri la energie electrică, gaze naturale, carburanți și alimente.

”Reglementarea regimului fiscal derogatoriu are ca scop combaterea consecinţelor sociale negative cauzate de creșterea prețurilor” au precizat reprezentanții Ministerului de Finanțe.

Facilitatea fiscală se va aplica numai dacă angajatorii majorează voluntar, cu 200 de lei, salariile brute ale celor care acum au 2.550 de lei.

„Începând cu data de 1 iunie 2022, prin derogare (…), în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii pentru o sumă de 200 lei reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor (…)”, se arată în proiectul de ordonanță de urgență.

Scutirea de taxe salariale pentru suma lunară de 200 de lei se va aplica și în cazul celor nou-angajați în perioada iunie – decembrie 2022.

De această măsură vor beneficia exclusiv salariații din domeniul privat, nu și bugetarii.

Proiectul de OUG se va aplica după ce va fi publicat în Monitorul Oficial. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate